În ultimii ani, tot mai mulți români au ajuns să aibă acces la internet, care a devenit principala sursă de informare. Din păcate însă, mulți compatrioți au început să se trateze de diferite afecțiuni medicale căutând tratamentele pe cont propriu pe Google. Medicii atrag atenția asupra pericolelor pe care îl ascunde acest fenomen care ia amploare tot mai mare în țara noastră.
Internetul a devenit în ultimii ani principala sursă de informare pentru majoritatea românilor. În ciuda faptului că este o sursă perfectă de a obține informații rapid din toate domeniile, internetul poate fi uneori folosit în mod necorespunzător.
Tot mai mulți români aleg să se trateze cu ajutorul Google
Tot mai mulți români preferă să se trateze singuri cu ajutorul informațiilor găsite pe internet decât să meargă la cabinete medicale. Astfel, platformele de socializare, precum YouTube, Facebook sau TikTok, au ajuns practic să ofere prima „consultație” pentru mulți compatrioți.
Simptomele noi de boală sau durerile mai vechi sunt acum tratate online. Clipuri detaliate sau de câteva secunde prezintă reţete miraculoase în care oamenii își pun, pe loc, toată încrederea.
„Primul lucru pe care îl fac este să accesez internetul şi să caut simptomele pe care le am, să caut soluţii ce aş putea face, iar dacă în timp văd că nu starea mea de sănătate nu se îmbunătăţeşte, apelez la medicul de familie. Prefer să mă documentez de pe internet şi să încerc să găsesc o soluţie prin a mă doctoricii singur acasă", spune un tânăr.
Avertismentul medicilor
În timp ce unii fac acest lucru din comoditate, pentru alții a devenit o obișnuință. Acest fenomen care a luat amploare tot mai mare în țara noastră este însă extrem de periculos, iar medicii trag un semnal de alarmă în acest sens.
„Au avut poate o durere retrosternală şi s-au gândit că au răcit, şi fiind fumător cronic, cu o stare de greutate spre obezitate sau supraponderală, sau cu risc cardiovascular, da, s-a întâmplat să descoperim un fenomen trist. Este o mare greşeală pentru că neavând studii în domeniu să putem înţelege fenomenele fiziopatologice ale organismului, nu putem să ne aplicăm singuri un diagnostic", a declarat Alina Preda, medic de familie.
Specialiștii susțin că autodiagnosticarea vine la pachet cu anxietate şi, de cele mai multe ori, cu o interpretare greșită a problemei pe care o avem.
„Vin direct informați sau sunt orientați cam ce problemă de sănătate mintală au. Partea negativă este că ei acolo citesc că această boală sau aceste boli sunt incurabile și se descurajează foarte tare", a explicat Laura Bîrlădeanu, psiholog.



















