Potrivit Businessmagazin, pe toată perioada Festivalului de Film de la Cannes, serile au fost animate de petreceri private, cu DJ şi entertainari, evenimente mondene la care au participat vedete de toate genurile, de la actori şi până la scriitori, jurnalişti, prezentatori de TV de marcă, regizori, sportivi etc. Aceștia au consumat în jur de 20.000 de sticle de Aur'a.
"Aur'a a reuşit sa ajungă în anturajul oamenilor care, de cele mai multe ori, dau tonul în modă şi arta. Organizatorilor le-a plăcut foarte mult produsul şi şi l-au dorit, pentru că se potriveşte foarte bine cu ideea de glamour, cea care defineşte întregul festival. Este important ca lumea să cunoască această apă, sa o vadă, pentru ca apoi să o caute. Partenerii noştri din Franţa vor şti, cu siguranţă, să scoată maximum din această întâmplare fericită cu prezenţa Aur'a la Cannes. Suntem convinşi că efectele nu vor întârzia să apară", a declarat Horaţiu Rada, manager general Aur’a Mineral Water.
Vezi și Cine sunt și cum arată atacatorii de la Londra
Înainte de a fi prezentă la celebrul festival de film, Aur'a se exporta deja în Franţa. Apa a ajuns deja şi în China, ţările Arabe, Cehia, Slovacia, Polonia, Benelux, Germania şi Coasta de Fildeş. În România, apa poate fi găsită în zona magazinelor naturiste, dar şi în hoteluri şi restaurante. Apa se adresează, în primul rând, celor care apreciază un produs natural, deosebit prin conţinut, dar şi acelora care îşi doresc altceva, inedit şi, nu în ultimul rând, celor care caută luxul.
Pe 26 mai, Aur'a a fost prezentă şi la gala de caritate IRA Franţa - Africa organizată de Academia Prinţesei Grace de Monaco, cu ocazia Grand Prix-ului de la Monaco, ediţia 75. Acest eveniment reuneşte nu doar lumea bună din Monte Carlo, ci şi vedetele care participă la etapa de Formula 1. "Putem spera că Sebastian Vettel şi ceilalţi sportivi au savurat apa din Munţii Banatului la această gală", a mai spus Horaţiu Rada.
Vezi și Lovitură năucitoare pentru Antene! Pe ce locuri sunt în topul audiențelor și cine se află în primii 10


















