Peste 2.600 de joburi în transport și distribuție au fost postate de angajatori de la începutul anului și până acum pe eJobs.ro, acesta fiind unul dintre domeniile care recrutează masiv, dar și care atrage, lunar, un număr mare de aplicări – peste 60.000 înregistrate doar în luna ianuarie, se precizează într-un comunicat de presă al eJobs.ro.
Cele mai multe dintre aceste joburi se adresează candidaților entry level și fără experiență, urmați de cei mid level (care au între doi și cinci ani de experiență în domeniu).
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu al celor care lucrează în transport și distribuție este de 3.500 de lei pe lună.
Un promoter câștigă 2.800 de lei, în timp ce media pentru un dispecer auto ajunge la 4.000 de lei.
Șoferii au salarii medii de 2.700 de lei, însă acest plafon este aplicabil doar celor a căror activitate nu implică deplasări în alte orașe sau în afara țării.
Deși media salarială din acest domeniu este de 3.500 de lei și mai mult de jumătate dintre pozițiile deschise vizează candidați entry level, pentru joburile de specialiști sau manageri, salariile oferite pot ajunge să depășească media generală pieței pentru poziții similare. Astfel, au fost introduse și salarii de 20.000 de lei pentru funcția de director economic, 18.000 de lei pentru Chief Technological Officer, 16.000 de lei pentru project manager sau 13.000 de lei pentru un director administrativ.
În ultima lună, pe eJobs.ro au fost înregistrate 61.000 de aplicări pentru locurile de muncă din transport & distribuție. 90% dintre aplicări sunt pentru joburile din țară și 5,3% pentru cele din străinătate. Pentru locurile de muncă entry level, diferența de salarizare dintre România și țări din vestul Europei poate fi și de 1 la 5. 4,7% din aplicări sunt pentru joburile remote.
Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din transport și distribuție sunt pentru:
Operator calculator - 2.300 de lei
Curier – 2.500 de lei
Gestionar depozit - 2.700 de lei
Tehnician - 2.700 de lei
Contabil junior - 2.800 de lei
Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din transport & distribuție sunt:
Galați: 1.800 de lei
Vaslui: 2.300 de lei
Buzău: 2.500 de lei
Brăila: 2.500 de lei
Zalău: 2.700 de lei
Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din transport & distribuție sunt:
București : 4.000 de lei
Cluj - Napoca: 3.800 de lei
Timișoara: 3.500 de lei
Sibiu: 3.300 de lei
Arad: 3.000 de lei
Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:
Director economic: salariul mediu net la nivel național – 6.500 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 20.000 lei
Project manager: salariul mediu net la nivel național – 6.000 de lei, salariul maxim introdus în Salario - 16.000 lei
Director transporturi: salariul mediu net la nivel național – 6.000 de lei, salariul maxim introdus în Salario - 15.000 de lei
Dispecer transport: salariul mediu net la nivel național - 4.000 de lei, salariul maxim introdus în Salario – 13.000 lei
Specialist recrutare: salariul mediu net la nivel național – 3.500 lei, salariul maxim introdus în Salario – 12.000 lei
În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 33.000 de locuri de muncă. Peste 550.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs.
Domeniul unde salariul mediu este 3.500 de lei pe lună/Analiză eJobs
Trending

15 octPolitica
Cu cât ar urma să crească pensiile, din 2027, dacă trece la vot guvernul Luca Niculescu. Mulți seniori s-au plâns că majorarea nu este suficientă

15 octPolitica
Vârsta de pensionare ar putea scădea la 60 de ani. Cine sunt românii care ar avea acest beneficiu, conform unui proiect de lege

15 octEconomie
Afacerea dintre SRI și compania lui Ion Țiriac. Valoarea contractului este de 17 milioane de lei

15 octSocial
Alocațiile copiilor pentru luna noiembrie 2026, livrate mai devreme. Data exactă la care vor intra banii pe card

15 octEntertainment
Cum să reduci factura la gaze cu 30% fără să renunți la căldură. Trucuri verificate

15 octActual
Cât costă să-ți pui panouri fotovoltaice în 2026. Când îți recuperezi banii

15 octActual
El Niño ajunge în Europa în iarna 2026-2027. Ce efecte vor fi în România

15 octEconomie
Dobânzile scad la cel mai jos nivel. Cum vor fi afectate creditele românilor

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate

15 octEconomie
Germania va emite o datorie record de 512 miliarde de euro în 2026. Pericol pentru zona euro

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate
Articole Similare

07:50Actual
Restricții de circulație pe podul Giurgiu-Ruse. Cât timp vor dura, variante alternative pentru românii care vor să ajungă în Bulgaria

15 octSocial
Indemnizația mamelor ajunge mai devreme în noiembrie 2026. Când vor încasa, de fapt, banii cele aflate în concediu creștere copil

15 octSocial
Alocațiile copiilor pentru luna noiembrie 2026, livrate mai devreme. Data exactă la care vor intra banii pe card

07 octSocial
Banii pe care îi pierd părinții cu copii gemeni. Statul nu le acordă dreptul integral la plată

04 octSocial



