Donald Trump a revenit luni, 20 ianuarie 2025, la Casa Albă, unde a semnat aproape 100 de ordine executive care aduc schimbări importante pentru Statele Unite ale Americii. Una dintre cele mai importante măsuri luate de noul preşedinte este cea legată de retragerea din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Şeful de stat american susţine că organizaţia a păcălit America, aşa cum se arată şi în textul ordinului executiv:
“Gestionarea greșită de către organizație a pandemiei de COVID-19 care a apărut din Wuhan, China și alte crize sanitare globale, eșecul de a adopta reformele necesare urgent și incapacitatea sa de a demonstra independența față de influența politică inadecvată a statelor membre ale OMS”.
Donald Trump, decizii controversate
De asemenea, Donald Trump a motivat retragerea SUA din OMS şi prin faptul că aceasta ar “continua să ceară plăți oneroase pe nedrept”. Măsura luată de noul preşedinte american va duce la pierderea unor fonduri importante pentru organizația mondială, astfel că şi puterea acesteia va fi diminuată.
“OMS ne-a escrocat”, a acuzat Trump.
OMS este o agenție a Națiunilor Unite formată din 196 de țări membre, care plătesc organizației „contribuții evaluate” - o taxă de membru - bazate pe PIB-ul și cifrele populației pe un ciclu de finanțare de doi ani. SUA alocă aproape un sfert din aceste fonduri, urmate de China, Japonia și Germania. În ciclul actual, America a contribuit deja cu aproape 1 miliard de dolari la bugetul organizaţiei.
Această retragere va afecta şi SUA, izolarea de comunitatea globală a sănătății punând tara într-un dezavantaj de protecție în timpul epidemiilor, pandemiilor.
„Sunt multe lucruri pe care Statele Unite le pot face singure, dar împiedicarea unor noi agenți patogeni să treacă granițele noastre pur și simplu nu este unul dintre ele". a declarat Lawrence Gostin, profesor de drept global al sănătății și director al Centrului de colaborare al OMS.
Alte măsuri luate de Trump
Republicanul a anunţat şi faptul că Statele Unite ale Americii nu vor mai face parte din Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Acest lucru pune în pericol eforturile globale de a frâna schimbările climatice, fiind a doua oară când Donald Trump ia această decizie.
„Scăpăm de tot cancerul cauzat de administrația Biden”, a declarat Trump.
De asemenea, acesta a acordat prioritate unei măsuri drastice „împotriva imigrației ilegale”.
„Pentru cetățenii americani, 20 ianuarie 2025 este Ziua Eliberării”.
Mai mult, a grațiat aproape toate cele 1.600 de persoane acuzate de atacarea Capitoliului în 6 ianuarie 2021 și a comutat pedepsele altor câțiva. Decizia se aplică atât la persoanele acuzate de infracțiuni minore și nonviolente, cât și la cei care au comis acte de violență.



















