Donald Trump, despre criza din Ucraina: 'Vladimir Putin nu ar fi făcut niciodată sub administrația Trump ceea ce face acum. Este un geniu! Devine din ce în ce mai bogat datorită avântului gazelor și petrolului'

Autor: Ion Motea

Publicat: 23-02-2022 09:15

Actualizat: 23-02-2022 09:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Donald Trump îl cataloghează drept un "geniu" pe președintele rus, Vladimir Putin, cu privire la strategia de invadare a Ucrainei și a criticat gestionarea crizei de către succesorul său Joe Biden.


Urmărind discursul de luni al lui Vladimir Putin, în care preşedintele rus a declarat că recunoaşte independenţa a două teritorii separatiste din Ucraina, "Am spus +este geniu+", a declarat miliardarul republican într-un podcast conservator.

"Cât de deştept este", a adăugat fostul preşedinte despre Vladimir Putin, lăudând în trecere relaţia sa cu liderul rus.

Apropierea dintre cei doi a fost în trecut subiectul unor puternice critici.



Subliniind că îl cunoaşte "foarte bine" pe Vladimir Putin, Donald Trump a mai apreciat într-un comunicat că liderul rus "nu ar fi făcut niciodată sub administraţia Trump ceea ce face acum".


Denunţând modul în care succesorul său Joe Biden gestionează dosarul, el a spus că "nu a existat absolut niciun motiv pentru ca situaţia care se desfăşoară în prezent în Ucraina să aibă loc".

Donald Trump, care cochetează cu posibilitatea de a reveni în cursa pentru Casa Albă, a calificat pe de altă parte ca "slabe" sancţiunile adoptate pentru moment de administraţia Biden.

"Sunt nesemnificative în comparaţie cu cucerirea unei ţări şi a unor terenuri situate strategic", a acuzat fostul preşedinte.

"Putin nu numai că obţine ceea ce şi-a dorit întotdeauna, dar devine din ce în ce mai bogat datorită avântului gazelor şi petrolului", a adăugat el.

După primele sancţiuni prudente, care vizau în special teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina, Casa Albă şi-a înăsprit marţi răspunsul împotriva Moscovei, dezvăluind noi sancţiuni care ţintesc în special sectorul bancar rus, informează agerpres.ro.
Vezi și.

Analistul militar Ion Petrescu: ‘Lui Putin a început să îi fie frică. Începe să se simtă personajul geopolitic cu spatele la zid’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri