Proaspăt instalat la Casa Albă pentru al doilea mandat, Donald Trump vrea să îi dea afară din SUA pe infractorii cu condamnări grele. Marc Rubio, secretar de stat american, a dezvăluit care este țara care a acceptat un acord „extraordinar”.
Statul urmează să primească persoane condamnate pentru acte de violență, indiferent de naționalitate.
Un acord fără precedent a fost confirmat recent, prevederile sale creând un val de îngrijorare în rândurile grupurilor pentru drepturile omului, potrivit CNN.
Migrația este una dintre cele mai importante teme ale administrației Trump. În acest context, Marc Rubio, secretar de stat american, a pornit într-un turneu în mai multe state din America Centrală.
Te-ar putea interesa și: Vladimir Putin, atac persiflant la adresa liderilor europeni. „Vor ajunge să dea din coadă cu afecțiune” în fața lui Donald Trump
Unde vrea administrația Donald Trump să trimită infractori violenți
După o discuție cu preşedintele salvadorian Nayib Bukele, Rubio a dezvăluit noul acord între cele două țări.
El a anunțat că El Salvador va primi în continuare deportaţi salvadorieni care au intrat ilegal în SUA. În plus, statul „va accepta pentru deportare orice străin ilegal din Statele Unite care este un criminal de orice naţionalitate”.
„Într-un act de prietenie extraordinară faţă de ţara noastră ... (El Salvador) a fost de acord cu cel mai fără precedent şi extraordinar acord migrator din lume. (...) Statul va accepta pentru deportare orice străin ilegal din Statele Unite care este un criminal de orice naţionalitate, fie că este vorba de MS-13 sau Tren de Aragua şi îi va găzdui în închisorile sale”, a spus Rubio, referindu-se la două bande transnaţionale notorii.
Trimisul lui Donald Trump a punctat că în închisorile din El Salvador o să fie primiți chiar și infractori cu cetățenie americană: „(Bukele) s-a oferit să găzduiască în închisorile sale infractori americani periculoşi aflaţi în custodie în ţara noastră, inclusiv pe cei cu cetăţenie americană şi rezidenţi legali”, a spus Rubio.
Informația a fost confirmată și de președintele din El Salvador.
„Suntem dispuşi să primim numai infractori condamnaţi (inclusiv cetăţeni americani condamnaţi) în mega-închisoarea noastră (CECOT) în schimbul unei taxe.
Taxa ar fi relativ scăzută pentru SUA, dar semnificativă pentru noi, făcând întregul nostru sistem penitenciar sustenabil”, a precizat Nayib Bukele, pe platforma X.
Te-ar putea interesa și: Amenințare UE pentru Donald Trump. Deciziile președintelui Statelor Unite ale Americii ar putea afecta relațiile economice cu Europa















