Donald Trump joacă dur cu Ucraina. Ce bogăţii vrea de la Volodimir Zelenski ca să-l ajute să obțină pacea în războiul cu Rusia

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 23-02-2025 07:57

Article thumbnail

Sursă foto: AFP

Donald Trump susţine în continuare că deţine cheia păcii între Rusia şi Ucraina. Dar președintele SUA nu face favoruri gratis. Pretinde bogăţii uriaşe de la Volodimir Zelenski în schimbul rezolvării conflictului dintre cele două state.

Liderul de la Casa Albă susţine că are de gând să obțină „pământuri rare, petrol, orice pot să le iau” de la Ucraina pentru ca SUA să-și recupereze „cele 350 de miliarde de dolari” pe care le-a trimis Ucrainei sub formă de ajutor militar și umanitar în timpul războiului din Ucraina.

Citiţi şi: Va fi lăsat Călin Georgescu să se înscrie în cursa prezidențială? Indiciile foarte clare oferite de președintele CCR Marian Enache, făcut vedetă pe X de Elon Musk

L-a insultat pe Joe Biden

Donald Trump a făcut, din nou, o serie de afirmaţii revoltătoare. A afirmat, în mod fals, că banii trimiși Ucrainei de Uniunea Europeană au fost „sub formă de împrumut” și că Europa „își primește banii înapoi, noi nu primim nimic”.

Preşedntele de peste Ocean l-a insultat direct și pe predecesorul său, fostul președinte Joe Biden, pe care l-a numit „prost și incompetent” pentru că a ajutat Ucraina în timpul invaziei.

Citiţi şi: Adio, trupe SUA din România? Ministrul Emil Hurezeanu a dezvăluit care este adevărata decizie luată de administrația de la Washington

Vrea 350 de miliarde de dolari înapoi

Trump spune că vrea bogățiile Ucrainei ca să recupereze cele 350 de miliarde de dolari cu care SUA au ajutat Ucraina.

Oamenii sunt uciși, tineri ruși și ucraineni, la un nivel nemaivăzut. Am vorbit cu președintele Putin. Discut cu președintele Zelenski, am discutat cu președintele Putin. Încerc să obțin banii înapoi, pentru că Statele Unite au dat 350 miliarde de dolari pentru că am avut un președinte prost și incompetent.

Vreau să ne dea ceva pentru toți banii pe care i-am dat și o să încerc să termin războiul și să termin cu toată moartea de-acolo. Le cer pământuri rare, petrol, orice pot să le iau.

Dar ne simțim atât de proști – afectează Europa... nici măcar nu ne afectează pe noi. De ce nu a cerut Biden pentru egalizare? Europa ar trebui să dea mai mulți bani ca noi.

Ei au dat bani ca împrumut, noi nu luăm nimic înapoi. Nu e corect. Vom vedea, dar cred că suntem foarte aproape de un acord”, a declarat Donald Trump, la o conferinţă de presă.

SUA pregătesc o rezoluție istorică

Secretarul de stat american Marco Rubio a anunțat că Statele Unite vor propune luni, 24 februarie, când se împlinesc 3 ani de la începutul războiului în Ucraina, Adunării Generale a ONU o rezoluție pe care o consideră istorică.

„Președintele Donald Trump se angajează să pună capăt războiului Rusia-Ucraina. Luni, la 3 ani de la începerea războiului ruso-ucrainean, SUA vor propune Organizației Națiunilor Unite o rezoluție istorică, pe care toate statele ar trebui să o sprijine pentru a trasa o cale către pace”, a scris Marco Rubio pe contul său de X (fost Twitter).

Proiectul de rezoluție, pe care AFP scrie că l-a văzut vineri, 21 februarie, are doar de 65 de cuvinte. Acesta nu menţionează în niciun fel respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri