Președintele SUA a revenit la sentimente mai bune. Pentru moment. Şi nu în relaţia cu toată lumea. Liderul de la Casa Albă a precizat miercuri că suspendă pe o perioadă de 90 de zile suprataxele vamale ”reciproce”.
O singură ţară n-a scăpat de furia lui, şi anume China. Trump a spus că ridică tariful impus Beijingului la 125%.
Citiţi şi: Trump rescrie strategia energetică a Americii! Cărbunele, din nou în centrul atenției
Scutire de 90 de zile doar pentru unii
Liderul de la Casa Albă a declarat că a autorizat o pauză de 90 de zile, care se va aplica altor țări, nu Chinei.
"Pe de altă parte, și ținând cont de faptul că peste 75 de țări au contactat reprezentanți ai Statelor Unite... pentru a negocia o soluție la problemele discutate legate de comerț, bariere comerciale, tarife, manipulare valutară și tarife nemonetare, și că aceste țări, la insistența mea fermă, nu au ripostat în niciun fel împotriva Statelor Unite, am autorizat o PAUZĂ de 90 de zile și un tarif reciproc semnificativ redus, de 10%, în această perioadă, tot cu aplicare imediată. Mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni!”, a precizat Trump.
Continuă războiul economic cu China
În ceea ce priveşte relaţia economică pe care americanii o au cu China, lucrurile nu par deloc în regulă. Trump punctează într-o postare pe reţeua sa Truth Social că creşte ”imediat” la 125% taxele vamale impuse produselor chinezeşti.
"Pe baza lipsei de respect pe care China a arătat-o față de piețele lumii, prin prezenta ridic tariful impus Chinei de către Statele Unite ale Americii la 125%, cu efect imediat.
La un moment dat, să sperăm în viitorul apropiat, China îşi va da seama că zilele jefuirii Statelor Unite şi altor ţări nu mai sunt sustenabile sau acceptabile", a mai notat Trump pe platforma lui.
Comisia Europeană n-a stat cu mâinile în sân
Până să lămurească Donald Trump pe toată lumea care sunt acele ţări care primesc o scutire de 90 de zile de la tarife mărite substanţial, UE taxează la rândul său o serie de produse americane precum motocicletele, soia sau carnea de pasăre.
Uniunea Europeană urmează să impună taxe suplimentare, în principal de 25%, asupra unei serii de importuri din SUA, ca răspuns specific la taxele vamale americane pentru metale.


















