Donald Trump s-a săturat de jocul murdar al Rusiei. Președintele american e gata să treacă la ofensivă alături de statele europene

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 13-09-2025 10:18

Actualizat: 13-09-2025 10:21

Article thumbnail

Sursă foto: irishexaminer.com

După eforturile pe care le-a depus în ultimele luni pentru a pune capăt războiului din Ucraina, Donald Trump pare că și-a pierdut răbdarea. Președintele american s-a săturat de jocul murdar al lui Vladimir Putin și este gata să treacă la fapte alături de Uniunea Europeană. În acest sens, în ultima săptămână, oficiali din UE și din SUA s-au întâlnit de mai multe ori pentru a pune la punct noua strategie comună în ceea ce privește Rusia.

Încercările lui Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina au fost sortite eșecului, astfel că președintele american pare decis să-și schimbe atitudinea față de administrația de la Moscova. O coaliție de lideri europeni a reușit să-l convingă pe liderul de la Casa Albă că Rusia nu este interesată să încheie războiul din Ucraina și că trebuie forțată să vină la masa negocierilor. În continuare, liderii europeni trebuie să găsească o strategie comună pentru realizarea acestui obiectiv împreună cu administrația Trump.

Donald Trump a decis că e timpul unor măsuri drastice pentru a aduce Rusia la masa negocierilor

În ultima săptămână, oficiali de top din Uniunea Europeană și SUA s-au întâlnit de mai multe ori pentru a discuta despre noi restricții financiare și planuri pentru limitarea exporturilor rusești de petrol și gaze. Astfel, o echipă tehnică din partea UE a vizitat Washingtonul ca să stabilească ultimele detalii ale propunerii, în privința căreia mai mulți oficiali și diplomați susțin că cele două părți sunt în mare parte de acord.

„Trump este în sfârșit de partea noastră. Întrebarea acum este cum să împaci cele două abordări?” a spus un diplomat european pentru Politico.

UE se pregătește să anunțe un nou pachet de sancțiuni contra Rusiei, al 19-lea de la începutul războiului, însă negociatorii au dezvăluit că cele mai eficiente acțiuni trebuie luate împreună cu americanii.

(VEZI ȘI: Prăbușirea Franței pare de neoprit. A doua cea mai mare putere economică din UE primește o lovitură dură din partea agenției de rating Fitch)

Care este strategia președintelui american

În timp ce administrația Trump ar vrea să folosească instrumente precum tarifele comerciale pentru a epuiza fondurile de război ale Kremlinului, Uniunea Europeană dorește impunerea de sancțiuni contra companiilor și instituțiilor financiare care au înțelegeri cu Moscova. În acest context, oficialii UE se așteaptă la „discuții aprinse” cu americanii în privința celui mai bun mod de a pune presiune pe Rusia.

Se pare că Donald Trump le-a comunicat oficialilor europeni că vrea să impună tarife de 100% contra Indiei și Chinei pentru că importă energie din Rusia, condiția fiind ca și Bruxelles-ul să adopte aceleași măsuri. Din punct de vedere economic și politic, acest lucru este imposibil pentru UE.

Impunerea unor tarife comerciale uriașe ar încălca principiile de bază ale Uniunii Europene, în special după ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a reafirmat opoziția față de această măsură, precizând că tarifele sunt taxe care îi vor afecta apoi pe consumatorii europeni.

„Noi nu impunem taxe vamale. Suntem un bloc comercial. Suntem exportatori. Exporturile sunt motorul economiei UE. Acesta este ADN-ul nostru”, a spus Agathe Demarais, cercetător principal al Consiliului European pentru Relații Externe.

(NU RATA: Donald Trump a reușit să-i irite! Polonezii au reacționat, după ce liderul american a sugerat că intrarea dronelor rusești în spațiul lor aerian ar putea fi o eroare)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri