Fostul preşedinte al revoluţionarilor şi fost deputat PSD Dorin Lazăr Maior, în vârstă de 63 de ani, condamnat de către Tribunalul Braşov la o pedeapsă de 2 ani şi 1.186 de zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, este adus luni în ţară, afirmă surse judiciare. Aducerea sa a fost iniţial programată pentru data de 2 octombrie, însă a fost amânată, întrucât acesta s-a internat într-un spital din Italia. Ulterior, ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat oficial că Maior va fi adus în ţară.
”La data de 16 octombrie 2023, o escortă formată din ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române a preluat din Roma, Italia, un bărbat, de 63 de ani. Acesta a fost condamnat de către Tribunalul Braşov, la o pedeapsă de 2 ani şi 1.186 de zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă”, a transmis, luni, IGPR.
Autorităţile judiciare din Italia au dispus preluarea persoanei urmărite în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul Braşov.
Bărbatul a fost adus în ţară şi va fi încarcerat într-o unitate a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în vederea executării pedepsei.











