De săptămâni bune, Ilie Bolojan a anunțat că dorește să-i aducă pe magistrați mai aproape de „oamenii normali”. Ca urmare, le va tăia două dintre beneficiile care îi convingeau pe mulți să opteze pentru această profesie: vârsta de pensionare de 48 de ani și pensiile speciale. La ce nu s-a gândit premierul este că „puterile” sale nu acționează și asupra CCR.
Un proiect de lege, în dezbatere publică, arată că magistrații vor ieși la pensie abia la 65 de ani, iar indemnizația propriu-zisă nu va fi mai mare de 70% din valoarea ultimului salariu net. În prezent, se calcula 80% din salariul brut. Vechimea minimă, care este în prezent și de 25 de ani pentru unele funcții, va ajunge la 35 de ani. Cine va alege pensionarea anticipată va pierde, în fiecare an, câte 2% pentru diferența până la plafonul de 65 de ani.
Dacă proiectul se va transforma în lege, nu vor fi afectați magistrații care au ieșit la pensie până la vârsta de 65 de ani. Ei se vor supune reglementărilor care există și în prezent. În acest context, precizăm că pensia media a magistraţilor depăşeşte în prezent 25 mii de lei / lună, iar un român ia, în medie, 2.800 de lei. Pentru CCR nu se va aplica aceeași situație.
CCR scapă de legea Guvernului Bolojan. Cei 9 judecători care apără Constituția vor avea parte de aceleași beneficii
Nu se știe din ce motive, judecătorii de la CCR nu sunt printre magistrații „de rând”. Probabil pentru că dacă ar fi fost, ar fi spus că legea este neconstituțională, așa cum s-au opus și când s-a pus problema eliminării pensiilor speciale. Astfel, se vor pensiona în aceleași condiții ca și până acum.

Va trece legea la care speră Ilie Bolojan? Ar trebui adoptată până pe data de 1 octombrie 2025, când intră în vigoare reforma pensiilor cerută de Uniunea Europeană. În cazul în care nu va fi aprobată și publicată în Monitorul Oficial, urmările ar putea fi deosebit de grave. De exemplu, UE ar putea să ne taie o parte dintre fondurile europene pentru PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).
















