Potrivit datelor Eurostat, locuitorii a două orașe din țara noastră au o putere de cumpărare mai mare decât cei din mari metropole europene precum Madrid, Milano sau Hamburg. Totodată, cele două urbe depășesc la acest capitol media din cadrul Uniunii Europene. Cu toate acestea, majoritatea regiunilor din România rămân printre cele mai sărace din UE, alături de zone din Bulgaria și Ungaria.
Datele Eurostat arată că nivelul de trai din București și Cluj îl depășește și pe cel din orașe precum Milano sau Hamburg. Totodată, locuitorii din celor două orașe din țara noastră trăiesc peste media din Uniunea Europeană.
Cele două orașe din România care depășesc mari metropole europene
Bucureștiul înregistrează un produs intern brut (PIB) pe locuitor, exprimat în standarde de putere de cumpărare, de 87.400, mai mult decât dublul mediei europene care este de 38.000. Mai mult, locuitorii din Capitală depășesc chiar și nivelul de trai din metropole precum Stockholm, Roma și Milano. Și Clujul se află peste media UE, cu un standard de putere de cumpărare de peste 43.000.
Alte județe, precum Timiș, Constanța, Brașov, Prahova și Gorj se apropie de media europeană, semnalând o creștere economică regională semnificativă.
Cu toate acestea, restul regiunilor din România rămân printre cele mai sărace din Uniune, alături de zone din Bulgaria și Ungaria. Județele din țară în care se trăiește cel mai rău sunt Suceava, Călărași, Giurgiu, Botoșani și Vaslui.
Datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) arată că în 2023, PIB-ul pe cap de locuitor în Uniunea Europeană era de 38.100, exprimat în paritatea puterii de cumpărare (PPS), în creştere de la 36.000 PPS în 2022.
În 2023, cele mai multe regiuni din UE cu cel mai scăzut nivel al PIB-ului pe cap de locuitor erau în Bulgaria şi România, alături de o regiune din Ungaria (15.000 PPS). În România, PIB-ul pe cap de locuitor era 29.700 PPS, în 2023, în creştere de la 26.500 PPS în 2022.
Cum a evoluat în ultimii ani PIB-ul pe cap de locuitor
În cadrul nivelului 3 din Nomenclatorul unităţilor teritoriale de statistică (NUTS 3) al regiunilor UE, în 2023, cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe cap de locuitor se înregistra în Dublin (139.500 PPS) şi Sud-Vest (137.300 PPS), ambele în Irlanda, Wolfsburg din Germania (136.500 PPS, sunt disponibile doar datele din 2022) şi Paris, în Franţa (126.900 PPS). Cel mai scăzut nivel al PIB-ului pe cap de locuitor era în Mayotte, o regiune din sud-estul Africii controlată de Franța (10.500 PPS), Haskovo (11.000 PPS) şi Silistra (11.100 PPS) în Bulgaria.
Defalcat, macroregiunea 1 (Nord-Vest şi Centru), PIB-ul pe cap de locuitor era 26.800, exprimat în standarde ale puterii de cumpărare (PPS), în 2023, în creştere de la 24.000 PPS în 2022, în macroregiunea 2 (Nord-Est şi Sud-Est) PIB-ul pe cap de locuitor era 20.200, exprimat în standarde ale puterii de cumpărare (PPS), în 2023, în creştere de la 17.900 PPS în 2022.
De asemenea, în macroregiunea 3 (Sud-Muntenia şi Bucureşti-Ilfov), PIB-ul pe cap de locuitor era 45.000 PPS în 2023, în creştere de la 39.900 PPS în 2022, iar în macroregiunea 4 (Sud-Vest şi Vest) PIB-ul pe cap de locuitor era 26.400 PPS, în 2023, în creştere de la 23.700 PPS în 2022.














