Certificatul verde ar fi trebuit să fie obligatoriu la 6-8 luni după ce s-a liberalizat vaccinarea pentru populația generală, explică pentru PS News, Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca din București. De asemenea, medicul susține că persoanele neimunizate „trebuie să-și asume toate repercusiunile care decurg din această decizie de a nu se vaccina”.
„Este evident că, din punct de vedere al deciziei politice, este o eroare cu privire la controlul pandemiei. Certificatul verde a fost adoptat în foarte multe țări și acolo unde a fost implementat au fost două elemente pozitive imediate: scăderea numărului de cazuri și creșterea ratei de vaccinare, ambele ducând la o scădere a mortalității.
În România, în acest moment în care oricum populația este cu cel mai mic grad de imunizare din Europa și avem cea mai mare rată de mortalitate din Europa, ar fi trebuit să implementăm cât mai rapid toate măsurile necesare care să crească siguranța sanitară a populației, iar certificatul verde reprezintă o astfel de măsură care să stea la baza sănătății publice”, spune Țincu.
În condițiile în care Camera Deputaților nu se grăbește să voteze legea care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă – concluziile comisiilor de specialitate fiind așteptate abia pe 19 noiembrie, medicul Radu Țincu este de părere că politicienii acționează astfel din cauza instabilității politice care ar putea stârni și mai multe discuții între liderii politici cu păreri diferite.
„Politicienii refuză obligativitatea certificatului verde pentru că suntem într-un moment de instabilitate politică, pentru că nu avem un guvern și sunt negocieri între partidele politice care nu doresc să se certe tocmai înainte de negocierile pentru formarea guvernului. Introducerea certificatului verde reprezintă o măsură nepopulară și acest lucru ar duce la o scădere a capitalului electoral, iar toate aceste elemente stau la baza acestei tergiversări.
Certificatul verde ar fi trebuit, din punctul meu de vedere, să fie obligatoriu undeva la o perioadă de 6-8 luni după momentul în care s-a liberalizat vaccinarea pentru populația generală. În momentul în care ai dat liber la vaccinarea populației, într-un interval de 6-8 luni trebuiau să adopte certificatul verde, care nu este un element discriminatoriu pentru că acesta nu obligă la vaccinare, ci obligă la dovedirea faptului că persoana respectivă nu reprezintă un pericol sanitar pentru comunitatea în care locuiește, în care lucrează, pentru familie. Certificatul verde nu este altceva decât o formă prin care persoanele respective dovedesc că nu riscă să îi îmbolnăvească pe ceilalți.
Nu cred că există vreun stat în lume care să nu aibă ca politică de combatere a pandemiei vaccinarea. Politica globală este de vaccinare, toate forurile decizionale, pornind de la autoritățile de reglementare a vaccinului până la societățile medicale științifice de boli infecțioase, de epidemiologie, recomandă vaccinarea. Când statul îți pune la dispoziție vaccinul în mod gratuit și refuzi din motive personale să te vaccinezi mi se pare normal să îți asumi toate repercusiunile care decurg din această decizie.
Lucrurile acestea sunt valabile și pentru alte domenii de activitate. Dacă nu ai asigurare obligatorie la mașină și te lovește cineva vei plăti, pentru că nu ai dorit să implementezi ceea ce statul ți-a oferit din punct de vedere al garanției. Același lucru se întâmplă în foarte multe alte domenii unde, dacă refuzăm să respectăm anumite reguli, e clar că trebuie să ne asumăm și riscurile la care ne expunem ulterior”, conchide Radu Țincu, conform psnews.ro


















