Dragoș Anastasiu face parte în continuare din Guvernul Ilie Bolojan, deşi şi-a dat demisia în urmă cu 9 zile. Nicușor Dan are un rol esenţial în această situaţie

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 05-08-2025 14:28

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

O situație ciudată a apărut în Guvernul României. Chiar dacă şi-a dat demisia din poziţia de vicepremier în urmă cu 9 zile, în urma scandalului "şpagă la ANAF", Dragoș Anastasiu ocupă în continuare acel scaun.

Explicaţia are legătură cu Nicuşor Dan. Pentru ca demisia să-și producă efecte aceasta trebuie semnată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

Citiţi şi: Comasarea plănuită de Dragoș Anastasiu, înainte ca omul de încredere al lui Ilie Bolojan să plece din Guvern. Pensionarii erau cei vizaţi

Nicușor Dan trebuie să semneze demisia lui Anastasiu

Legea prevede că demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă public, se prezintă în scris prim-ministrului și devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii. Apoi, președintele României ia act de demisie și semnează decretrul prezidențial de eliberare din funcție.

Prin întârzierea semnării decretului, președintele Nicușor Dan câștigă timp pentru Ilie Bolojan pentru că termenul de 45 de zile nu curge, Anastasiu fiind în continuare vicepremier, notează Antena 3.

Bolojan nu se grăbeşte cu un alt vicepremier

Ilie Bolojan a punctat că nu va propune imediat un nou vicepremier în locul lui Dragoș Anastasiu, care a demisionat după apariția scandalului privind dosarul de corupție în care este implicat.

„Strict în momentul de faţă nu va fi o propunere de înlocuire, trebuie identificată o astfel de persoană. Dar pentru că domeniul de care se ocupa dânsul era unul foarte important - reforma companiilor de stat şi AMEPIP, voi prelua eu direct aceste responsabilităţi, în aşa fel ca propunerile care au fost deja pregătite de către echipa cu care dânsul a lucrat să le putem pune în practică”, a declarat premierul.

Între timp, AUR solicită publicarea de urgență a decretului de vacantare a funcției de vicepremier și transparentizarea documentelor semnate de Dragoș Anastasiu în această perioadă, purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tanasă, susținând că "așa-zisa demisie" a lui Anastasiu este "o manevră de imagine, nu un gest real de asumare".

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri