Joi, după ședința de guvern, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a transmis că România are ca obiectiv finanțarea unui proiect de producție de drone, împreună cu Ucraina, prin intermediul programului SAFE.
Cu o zi în urmă, Oana Țoiu, ministrul de Externe, a explicat că România dorește înființarea rapidă a unei astfel de producții pentru uz propriu și pentru aliații din UE și din NATO.
„Considerăm că este strategic ca flancul estic să fie mai bine protejat, mai ales în ceea ce privește apărarea aeriană. Așadar, ceea ce facem în această direcție este să generăm parteneriatele necesare, de exemplu, cu Ucraina, pentru a construi drone defensive pentru viitor”, a declarat Țoiu pentru Reuters.
Moșteanu a precizat că România urmărește finalizarea discuțiilor
Ionuț Moșteanu a oferit detalii despre construirea de drone alături de partenerii ucraineni, aflați într-un conflict armat cu Federația Rusă.
„Ucraina a fost forțată să inoveze rapid ca să-și apere cetățenii și teritoriul. A făcut acest lucru. Ei sunt lideri sau printre liderii mondiali în tot ce înseamnă producție de drone. Nevoia i-a obligat să fie inovativi. Au fost inovativi, sunt inovativi și e nevoie și vrem să beneficiem de aceste inovații.
Am avut o discuție acum o lună și ceva, când am fost la Kiev, am avut mai multe discuții telefonice. Urmează să semnăm o scrisoare de intenție și apoi niște pași ulteriori până vom ajunge să facem un joint venture între una din companiile românești și una din companiile ucrainene”, a declarat ministrul Apărării
În continuare, Moșteanu a punctat faptul că proiectul va fi finanțat prin programul SAFE, care are menirea de a stimula capacitatea defensivă a UE și de a ajuta statele membre să se ocupe de probleme critice și să achiziționeze împreună produse pentru apărare.
„Obiectivul este să finanțăm pe SAFE un proiect de producție de drone și termenele în SAFE sunt final de noiembrie pentru lista de proiecte și apoi mai 2026 pentru semnarea contractelor. Sunt discuții în curs, dorim să finalizăm aceste discuții cu un joint venture concret între România și Ucraina”, a adăugat ministrul
Ministrul Apărării: „Noi nu avem nevoie de drone de atac, avem nevoie de drone interceptoare”
Moșteanu a transmis totodată că țara noastră nu are nevoie de drone de atac, ci de unele interceptoare, „defensive”, după cum le-a numit Oana Țoiu. Acest tip de drone este momentan în dezvoltare.
„Noi nu avem nevoie de drone de atac, avem nevoie de drone interceptoare, un tip de drone care este încă în dezvoltare aici și Ucraina are mai multe lucruri, chiar își pun o țintă, din ce am văzut într-o prezentare la Varșovia, ca până la finalul anului să aibă o rată de succes de 65% cu aceste drone interceptoare împotriva dronelor rusești”, a mai declarat ministrul Apărării
Ulterior, Ionuț Moșteanu a punctat că dezvoltarea industrială a acestor drone interceptoare va continua într-un ritm alert în următorii ani, dar și faptul că nu poate spune cu exactitate de câte drone de acest tip are România nevoie.
„Este un proces de dezvoltare industrială a acestor drone interceptoare și va continua într-un ritm rapid în lunile și în anii următori. Ideea că știe cineva de acum câte drone ne trebuie... Aș fi hazardat să spun asta. Spun că vrem să fim parte din soluția la această problemă și vom fi parte din soluția la această problemă”, a completat ministrul
Reamintim că, în ultima perioadă, dronele și avioanele de vânătoare ale Kremlinului au încălcat spațiile aeriene ale mai multor state, pe listă aflându-se și România.
CITEȘTE ȘI: Cum arată un oraș din Ucraina eliberat de Rusia. Mariinka a devenit un simbol al războiului



















