Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă, a vorbit despre situația independenței energetice în cazul României.
”Din punctul meu de vedere, este imposibil, așa cum s-a dovedit de foarte multe ori”, a subliniat Dumitru Chisăliță. Dar, s-a grăbit să menționeze expertul în energie, ”sunt însă elemente care trebuie coroborate cu mersul lucrurilor și cu mersul României în ansamblul lor. Trebuie să fim sinceri și să vedem că, în momentul de față, balanța de energie primară a României din resurse interne reunește, practic, o cantitate nu atât de mare de energie cum ne-am închipuit.
Cumva, noi asimilăm balanța de energie primară cu ceea ce se întâmplă pe gaz sau, eventual, pe energie electrică. Dacă punem însă la socoteală toate importurile de diverse forme de energie care ajung în România, care importă gaze, cărbune, energie electrică, uraniu, țiței și produse petroliere și, prin urmare, dacă ne referim la balanța de energie primăvară vedem că 45% din energia primară a României vine din afara ei”, a detaliat Dumitru Chisăliță.
Practic, a adăugat președintele Asociației Energie Inteligentă, ”recuperarea pe care ar trebui să o facem este, pe undeva, de jumătate față de ceea ce avem în momentul de față și trebuie să avem în vedere faptul că, în viitor, ne vom confrunta, cu siguranță, cu două direcții: o creștere a consumului, așa cum arată statistica pe termen mediu, dar, în același timp, ne vom confrunta și cu problema epuizării naturale a zăcămintelor, fie că vorbim de gaze, fie că vorbim de țiței. Cu alte cuvinte, importurile vor crește oricum. Ținând seama de aceste două elemente, tind să cred că problema independenței energetice, luând în considerare toate formele de energie, este puțin probabilă. Personal, cred că este imposibil de atins.
Dacă le luăm pe sectoare, putem aveam diverse abordări. Probabil că sectorul țiței-produse petroliere nu are cum să atingă un astfel de nivel de independență energetică. Dar în momentul în care ne uităm la sectorul de gaze naturale, când vom avea gazele din Marea Neagră, vom putea discuta despre un sector strict pe zona de gaze naturale, fără să folosim cuvântul independență energetică, făcând trimitere la toate formele de energie, este o posibilitate care se va putea atinge, dar și aceasta în anumite condiții și pe un anumit termen.
Trebuie să fim sinceri și să vorbim deschis că, deși resursa despre care se vorbește, cea din Marea Neagră, este una importantă, dar limitată în raport cu timpul și necesarul de consum. Putem să discutăm de o independență în ceea ce privește importurile de gaze naturale, dar pentru un anumit interval de timp și nu pentru totdeauna”, a declarat Dumitru Chisăliță.
”În același timp, sectorul de energie electrică are capacitatea de a ajunge independent din punct de vedere energetic, dar dacă se va merge pe trei direcții importante. Este vorba, în primul rând, de dezvoltarea puternică a capacității de producție coroborată cu stocare sau cu folosirea hidrogenului pe post de vector al energiei. În al doilea rând, puternice acțiuni de eficiență energetică și, nu în ultimul rând, o problemă legată de mix al consumului de energie, care să permită acest deziderat de a reduce cât se poate de mult sau de a reduce la zero dependența de importuri”, a mai declarat președintele Asociației Energie Inteligentă, conform dcbusiness.ro.













