După condamnarea lui Ionel Arsene, PSD iese în față cu citate din Statutul formațiunii! Cine nu poate fi membru al Partidului Social Democrat

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 11-03-2023 08:45

Actualizat: 10-03-2023 23:48

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Partidul Social Democrat a transmis, vineri seară, ca reacţie la condamnarea definitivă a preşedintelui CJ Neamţ Ionel Arsene, un citat din Statutul formaţiunii, care arată cine nu poate avea calitatea de membru. 


 


 


 


PSD a transmis presei citate din Statutul formaţiunii, respectiv articolele 23 şi 24.

Articolul 23 face referire la cei care nu pot avea calitatea de membru al PSD.

”ARTICOLUL 23
Nu pot fi membri ai Partidului Social Democrat:

(1) Persoanele lipsite de drepturi electorale, cu excepţia celor precizate la Art. 13.
(2) Persoanele cărora le este interzisă, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea drepturilor politice sau cetăţeneşti sau, prin Constituţie sau lege, le este interzisă asocierea politică.
(3) Persoanele care au suferit condamnări pentru trădarea intereselor ţării, pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă sau pentru alte fapte antisociale grave.
(4) Persoanele compromise moral şi politic.
(5) Persoanele care promovează violenţa, ideologia fascistă, anarhismul, rasismul, şovinismul, separatismul etnic sau teritorial şi orice alte idei ori acţiuni extremiste sau contrare intereselor naţionale, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în documentul transmis de PSD.

Articolul 24 al Statutului PSD prevede: ”Membrii de partid care au atribuţii sau activităţi politice permanente, precum şi membrii de partid care se implică activ şi constant în activitatea curentă sau electorală a partidului, sunt militanţi ai PSD”.


Vezi și Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare

Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, a fost condamnat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Braşov, la şase ani şi opt luni de închisoare pentru trafic de incluenţă.

Curtea de Apel Braşov a decis, vineri, condamnarea lui Ionel Arsene la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, faptă săvârşită în iunie 2013 şi tot la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, faptă comisă în iulie 2015.

“Contopeşte cele două pedepse principale de mai sus, aplică inculpatului Arsene Ionel pedeapsa principală cea mai grea, de cinci ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare pe care o va executa inculpatul”, se arată în minuta instanţei.

De asemenea, Curtea de Apel Braşov a aplicat şi o pedeapsă complementară şi anume “interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, sau de a exercita atribuţii de conducere în cadrul vreunui partid, formaţiune sau alianţă politică din România, pe o perioadă de 5 ani”.
Nefiind găsit la domiciliu, Arsene a fost dat în urmărire, a transmis news.ro

Vezi și Ionel Arsene, pe lista ‘Most Wanted’, după ce a fugit din țară
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri