Sute de ruși stau la coadă pentru a obține vize japoneze, profitând de procesul simplificat și de excluderea taxelor pentru obținerea acestora.
În contextul în care Uniunea Europeană a impus restricții de călătorie și sancțiuni asupra Rusiei, Japonia a devenit o alternativă populară pentru turiștii ruși, potrivit Reuters.
A crescut interesul rușilor pentru Japonia
De la izbucnirea războiului din Ucraina, majoritatea țărilor europene au interzis zborurile directe cu Rusia, iar accesul rușilor în UE a devenit mai complicat și costisitor. Cu toate acestea, Japonia și-a relaxat regulile pentru turiștii ruși, eliminând cerințele birocratice care împiedicau anterior obținerea vizei.
„Ne doream de mult să vizităm Japonia. Acum, obținerea vizei durează doar patru-cinci zile și nu mai trebuie să dovedim plata cazării în avans, așa că am decis să mergem,” a declarat Elizaveta, una dintre persoanele intervievate de Reuters la ambasada Japoniei din Moscova.
Dmitri Gorin, vicepreședinte al Uniunii Industriei Turismului din Rusia, estimează că numărul rușilor care își vor petrece concediul în Japonia în 2025 se va dubla față de anul trecut, când aproximativ 100.000 de cetățeni ruși au vizitat țara. El susține că interesul este de înțeles, mai ales în perioada înfloririi cireșilor, un eveniment simbolic și extrem de apreciat de turiștii internaționali.
În lipsa zborurilor directe, rușii ajung în Japonia prin rute ocolitoare, cele mai populare fiind cu escală în China. Un bilet de avion dus-întors costă în prezent aproximativ 40.000 de ruble (aproximativ 480 de dolari).
Tensiunile politice dintre Rusia și Japonia nu descurajează turiștii
Un alt factor care a influențat creșterea interesului rușilor pentru călătoriile internaționale este aprecierea monedei naționale. Creșterea rublei din ultimele luni, pe fondul speculațiilor privind îmbunătățirea relațiilor economice dintre Moscova și Washington, a făcut călătoriile mai accesibile pentru turiștii ruși.
„Aprecierea rublei influențează direct costul vacanțelor și dorința consumatorilor de a călători în străinătate,” a explicat Liubov Voronina, expert în turism.
Deși Japonia s-a aliniat sancțiunilor occidentale impuse Rusiei și relațiile diplomatice dintre cele două țări au devenit tensionate, turiștii ruși nu par descurajați.



















