Nina încă trăiește și este văduvă de mai bine de un an, de când primul președinte al României post-comuniste s-a stins. Dacă nu s-a prins în comunism, acum sigur a aflat că „prima tovarășă” nu o suporta. Nu ar fi avut vreo vină, dar peste anumite aspecte, Lenuța, cum o chema la naștere, nu putea trece.
Nu aveau nimic în comun, dar soția lui Nicolae Ceaușescu o ura profund
Cele două împărțeau doar statutul de soții ale unor lideri politici, fără să existe alte asemănări între cele două. Și nu aveau nimic în comun pe plan intelectual. Titlurile științifice deținute de soția lui Ceaușescu erau fabricate și susținute prin propagandă, fără o bază reală de competență, ceea ce a făcut-o adesea ținta ironiilor – emblematică fiind pronunția greșită „codoi” pentru CO₂.
Elena Ceaușescu avea doar patru clase primare, oricât încerca să nege. Deși regimul comunist a promovat-o ca „savant de renume mondial”, realitatea educației sale era cu totul alta. Potrivit istoricului Lucian Boia și altor surse, studiile Elenei nu depășeau nivelul școlii primare, iar titlurile academice obținute ulterior au fost rezultatul influenței politice și propagandei, nu al meritelor reale.
Elena Ceaușescu ar fi fost invidioasă pe studiile Ninei
Nina Iliescu, născută Elena Șerbănescu, era doctor în chimie, absolventă a Universității de Stat din Moscova și cercetătoare apreciată în domeniul coroziunii metalelor, cu o reputație construită prin muncă și merit.
Această discrepanță între titlurile obținute prin influență politică și cele câștigate prin muncă reală a fost una dintre sursele majore de tensiune. Elena nu putea accepta ca o altă femeie din cercul puterii să fie apreciată sincer pentru competență, fără să recurgă la propagandă sau cultul personalității.
Diferențe uriașe între cele două soții de președinți
Nina Iliescu a fost Prima Doamnă a României de două ori, dar a ales să rămână în umbră. A evitat aparițiile publice ostentative, nu și-a revendicat titluri pompoase și nu a cultivat o imagine artificială. Într-un regim obsedat de control și aparențe, această simplitate a fost percepută ca o formă de rezistență tăcută. Elena Ceaușescu, care controla cu strictețe imaginea publică și promovarea personală, era vizibil deranjată de eleganța naturală și modestia Ninei.
Potrivit relatărilor din epocă, Elena era invidioasă pe popularitatea discretă a Ninei în cercurile intelectuale, pe frumusețea sa naturală și pe refuzul acesteia de a se supune regulilor nescrise ale propagandei comuniste. În timp ce Elena își impunea influența în guvern și cercetare prin loialitate și obediență, Nina își câștiga respectul prin competență și sobrietate.
