E gata! Au început primele mișcări pentru ruperea Ucrainei. Vladimir Putin va recunoaște independența republicilor separatiste Donețk și Lugansk

Autor: Ion Motea

Publicat: 21-02-2022 20:47

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele rus Vladimir Putin va recunoaște independența teritoriilor separatiste proruse Doneţk și Lugansk din estul Ucrainei, a anunțat luni seara Kremlinul.


"Un decret în acest sens va fi semnat în scurt timp", a anunţat Preşedinţia rusă.

Potrivit aceleiaşi surse, Vladimir Putin i-a informat în legătură cu această decizie pe omologul său francez Emmanuel Macron şi pe cancelarul federal german Olaf Scholz, mediatori în conflictul din estul Ucrainei şi care, potrivit Kremlinului, "şi-au exprimat dezamăgirea".

Potrivit dpa, cancelarul federal al Germaniei l-a atenţionat pe Vladimir Putin că recunoaşterea independenţei republicilor separatiste va fi "în contradicţie totală" cu acordurile de pace de la Minsk semnate în 2015.


Liderii celor două teritorii separatiste din estul Ucrainei l-au îndemnat luni pe preşedintele rus Vladimir Putin să recunoască independenţa acestor teritorii şi să pună în funcţiune o "cooperare în materie de apărare". Aceste apeluri, coordonate şi difuzate la televiziunea rusă, au fost lansate de liderii "Republicii Populare Doneţk" şi "Republicii Populare Lugansk", Denis Puşilin şi Leonid Pasetcinik.


Agenţiile de presă ruse au anunţat că Vladimir Putin urmează să se adreseze luni seara cetăţenilor ruşi printr-un discurs televizat.

Vezi și:


Mircea Geoană, despre sancţiunile la adresa Rusei: Sunt pregătite! Vor fi activate neîntârziat


Vladimir Putin: ‘Utilizarea Ucrainei drept instrument de confruntare cu țara noastră reprezintă o amenințare serioasă, foarte mare pentru noi’

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri