E obligatoriu pentru crescătorii de porci! Normele au fost publicate în Monitorul Oficial! Țăranul nu mai are voie să vândă porcul din bătătură.
La 17 octombrie 2023 au fost publicate în Monitorul Oficial normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane în România, din 02.10.2023.
Normele respective au fost emise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Poate cea mai importantă modificare este aceea că exploatațiile noncomerciale nu mai au voie să vândă porcii crescuți.
În mod obligatoriu, țăranul își va crește porcul doar pentru consum familial
În mediul rural, oamenii vor putea crește în gospodării porci exclusiv pentru îngrășare și sacrificare pentru consum familial.
Totodată, acestora le este interzisă comercializarea porcilor, precum și a produselor provenite de la aceștia.
„În exploataţia noncomercială de porcine, porcii sunt crescuţi exclusiv pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial şi se interzice comercializarea porcilor, precum şi a produselor provenite de la aceştia”, se precizează în documentul citat.