Practic, s-a dat undă verde la majorarea salariilor profesorilor, astfel încât cadrele didactice să se întoarcă la clase.
De altfel, sindicatele din Educație au transmis astăzi că greva profesorilor se suspendă.
Ce prevede Ordonanța de Urgență a Guvernului care a fost publicată în Monitorul Oficial
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Art. I. — La Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, anexa I cap. I lit. A se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță de urgență.
Art. II. — La articolul I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, după alineatul (11) se introduc trei noi alineate, alin. (12)—(14), cu următorul cuprins:
„(12) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. I cap. I lit. A la aceeași lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.
(13) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază aflate în plată pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educației nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ, se majorează cu suma de 1.300 de lei fiecare.
(14) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază stabilite potrivit alin. (11) pentru personalul nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează cu suma de 400 de lei fiecare. Această sumă se acordă și pentru personalul nedidactic încadrat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.”
Art. III. — (1) În aplicarea art. II, la stabilirea cuantumului brut al salariilor de bază ale personalului, aferent lunii iunie 2023, se
are în vedere această lună, în integralitate.
(2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.
(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.
Art. IV. — Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iunie 2023, se abrogă.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ


















