E oficial! Se deschide cea mai frumoasă autostradă! Cât a costat construirea tronsonului

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 05-09-2018 22:17

Actualizat: 05-09-2018 20:19

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Săptămâna viitoarea va avea loc prerecepţia Nodului Gilău, care leagă autostrăzile din jurul Clujului, urmând ca recepţia să fie programată cel târziu în octombrie, spun oficialii de la Drumuri.


Odată cu inaugurarea podului va fi deschisă şi circulaţia pe tronsonul Gilău – Nădăşelu al A3, finalizat încă de anul trecut şi despre care pasionaţii de infrastructură spun că este cea mai frumoasă autostradă din România,citat de
profit.ro

În lungime de 8,7 kilometri, tronsonul Gilău – Nădăşelu a fost construit în trei ani iar în noiembrie 2017 a fost recepţionat, fără a fi deschis însă circulaţiei.


Contractul pentru construirea acestui tronson a fost atribuit Asocierii Spedition UMB-Tehnostrade pentru suma de
258,19 milioane de lei.

Vezi și Averea NEDECLARATĂ a lui Darius Vâlcov! Cât de bogat ar fi, de fapt, consilierul premierului

Un nou mega-tun a fost dat de cel mai bogat român! Suma colosală pe care o va încasa Ion Țiriac


Apare un nou lanț de magazine în România: Cine a intrat în forță pe piața locală


 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri