Eco-orășelul lipit de București. Proiectul important care schimbă total fața urbei după ce va fi pus în practică de către autorități

Autor: Cristian Alexandru

Publicat: 02-11-2024 13:47

Article thumbnail

Sursă foto: https://traficmedia.ro/23-de-vehicule-electrice-karsan-la-chitila/

Autoritățile pun în aplicare unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte, astfel că lângă București răsare ceea ce poate fi denumit ca eco-orășelul din sudul țării. Se estimează că lucrarea ar fi finalizată până la sfârșitul acestui an, moment în care localnicii vor putea să se bucure de noile mijloace de transport.

Eco-orășelul de lângă București care promite mai puțină poluare

Locuitorii orașului Chitila se vor bucura în viitorul apropiat de un nou sistem de transport public, astfel că eco-orășelul poate fi inclus pe harta localităților unde poluarea va scădea în urma implementării proiectului. Administrațiile locale Chitila și Mogoșoaia doresc să ducă implementeze acest proiect până la sfârșitul acestui an. Cele 35 de autobuze electrice achiziționate vor fi date în custodie Ecotrans STCM, operatorul de transport public aflat în subordinea celor două Consilii.

De asemenea, administrația orașului Chitila intenționează și construcția unei linii noi pe ruta Chitila - Mall Băneasa, precum și una internă în dorința de a acoperi zonele locuite. CL Chitila va pune astfel la dispoziție un teren de aproximativ 14.000 de metri pătrați, suprafață pe care vor fi amplasate punctele de încărcare electrică. Terenul mai prevede o clădire administrativă pentru birouri și dispecerat, dar și o clădire care va asigura mentenanța autobuzelor și o spălătorie pentru acestea. Un alt beneficiu al eco-orășelului va fi acela că apa uzată va fi stocată, filtrată și recirculată în sistemul de spălare pentru un cost mai redus, dar și pentru sustenabilitate.

Beneficiile mijloacelor de transport în comun

În prezent există 35 de autobuze electrice care au fost recepționate la finele anului trecut, dintre care 6 se află deja pe traseu pentru a facilita transportul locuitorilor Chitilei. Localitatea este cunoscută ca fiind campioana județului în ceea ce privește atragerea fondurilor europene.

”Un pas important, într-o zonă de maxim interes pentru locuitorii orașului nostru în ceea ce privește transportul urban. Autobuzele electrice au venit la pachet cu o serie de avantaje pentru cetățenii care folosesc mijloacele de transport în comun, iar inițiativa de a achiziționa mijloace de transport ecologice și sustenabile reprezintă un pas important în direcția îmbunătățirii calității vieții noastre și a protejării mediului înconjurător. Nu suntem primii, dar suntem printre primii din zonă care am achiziționat autobuze electrice noi, pentru a ne crea o flotă de transport modernă, capabilă să răspundă nevoilor concetățenilor noștri de a călători cu mijloace de transport confortabile, silențioase și nepoluante”, după cum a declarat edilul orașului, Emilian Oprea.

Beneficiile mijloacelor de transport în comun

Dorința edilului este aceea de a transforma Chitila într-un oraș verde, care va oferi și un design urban de care locuitorii se vor bucura în totalitate. De asemenea, au fost gândite mai multe trasee care să satisfacă nevoile cetățenilor. În această încercare se dorește realizarea de legături cu cele mai importante locații din zona metropolitană, în acest caz fiind vorba despre mall-ul din Băneasa.

Primarul orașului Chitila, eco-orășelul de lângă București, este convins de faptul că tot mai mulți cetățeni vor alege să utilizeze mijlocelele transportului public, aceștia renunțând la mașinile personale, care înseamnă mai puțină poluare și mai puțin timp petrecut în trafic. Din dorința de a aloca resurse financiare și în alte planuri care vor spori la bunăstarea cetățenilor, cheltuielile de 2,3 lei/ 0,7 km vor ajuta la implementarea unei strategii financiare pe termen lung, dar și îmbunătățirea calității vieții chitilenilor.

Ruta pe care autobuzele electrice se vor de plasa include Păcii (Bd-ul Precizie) - Chitila (Pasaj CFR) care numără 25 de stații și o distanță de aproximativ 11 km, Străulești - Chitila care numără 13 stații și distanța de aproximativ 8 km, Gara Chitila - Str. Islaz - Str. Nichita Stănescu - Mogoșoaia, care numără 12 stații și 12 km lungime, dar și ruta Chitila - Mogoșoaia - Centrul Comercial Băneasa, cu un număr de 26 de stații pe o distanță de 14 km.

Acest proiect îndrăzneț își propune să scadă frecvența utilizării autoturismelor de către cetățeni, reducerea traficului și implicit a ambuteiajelor de trafic, utilizarea transportului public ecologic de o înaltă calitate, creșterea atractivității transportului public care include și un beneficiu economic, precum și reducerea emisiilor de CO2. Utilizarea mijloacelor de transport public ecologice vor ajuta și la îmbunătățirea calității aerului, în timp ce confortul va fi asigurat atât călătorilor cât și personalului care vor ajuta la logistica și întreținerea mijloacelor de transport electrice.

VEZI ȘI... „Atentatul” lui Dominic Fritz, primarul Timișoarei. Edilul reales al municipiului bănățean și instituția pe care o conduce, acuzați de fapte grave de o asociație culturală

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri