Cristian Păun, profesor de economie în cadrul Academiei de Științe Economice, atrage atenția că ”în momentul de față tragem cu toții ponoase adiționale, cum ar fi cele legate de creșterea dobânzilor, și această depreciere a leului”.
„O teorie care este clasică în economie, se numește Teoria parității puterii de cumpărare, spune următorul lucru: dacă în țara ta inflația este mai mare decât în țara cu a cărei monedă te compari, și la noi este dublă față de zona euro, atunci are loc deprecierea monedei tale. Cu alte cuvinte atâta timp cât prețurile la noi accelerează mai mult decât accelerează în zona euro, nu este posibil să avem o monedă stabilă, o monedă puternică, în apreciere față de de moneda euro.
Deprecierea este o consecință clară a inflației mari pe care noi o avem și care pleacă cu precădere de la prețurile din zona energiei scăpate de sub control. Inflația are drept cauză inclusiv partea de deficit bugetar. Atâta timp cât nu rezolvăm sectorul energetic unde energia este produsă în proporție de 80% de stat, și prețurile au sărit calul, dacă ne uităm la profiturile companiilor din energie sunt enorme, nejustificate, noi vedem că Guvernul României a acționat prin spolierea cetățenilor, crescând nejustificat aceste prețuri în zona energiei și a gazului.”
Potrivit acestuia deprecierea leului se întinde pe un termen lung, este structurală, iar România importă mai mult decât exportă.
„În momentul de față tragem cu toții ponoase adiționale, cum ar fi cele legate de creșterea dobânzilor, și această depreciere a leului. Cauza generată de inflație este pe termen scurt, o altă cauză a deprecierii leului este structurală, pe termen lung, care pleacă de la economia românească. România are un deficit comercial, importă mai mult decât exportă, suntem pe un minus care întotdeauna a crescut atunci când economia a crescut. Importurile se plătesc cu valută care se cere în România, cererea este constant intensă din cauza acestui deficit și mai mare decât oferta de valută care în mod normal ar trebui să vină din exporturi.
A treia chestiune este cea legată de dobânzi, o altă teorie, legată de paritatea ratelor de dobânzi, spune că atunci când dobânzile cresc mai tare decât în afara țării în mod automat ai o depreciere a leului. Al treilea factor, conjunctural este creșterea pe care o vedem în momentul de față pe partea de dobânzi. Evident că și statul are vina sa pentru că este pe deficit și licitează pentru aceste capitaluri, alături de antreprenori, oameni care vor să își cumpere o casă. Statul spune uite ce deficit mare am și vreau și eu să mă finanțați dragi bănci.”, conform impact.ro.


















