Bărbatul anului 2018 este unul extrem de celebru și bogat. A urmat Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț, dar a ales să se dedice în totalitate muzicii, dar și afacerilor, care i-au adus profituri care au stârnit invidii.
Smiley a primit premiul în cadrul Galei Unica, şi i-a surclasat pe Cove şi Vladimir Drăghia. La aceeaşi categorie, Bărbatului anului 2018, au fost nominalizate alte figuri importante ale acestui an, şi anume: Liviu Teodorescu, Gabriel Coveşeanu, Corneliu Ulici, Denis Boabeş (The Motans), Cornel Ilie (Vunk), Alex Petricean (bucătar) şi Vladimir Drăghia.
„Mulţumesc, Unica România. Mulţumesc, oamenii lui Smiley pentru voturi”, a fost mesajul pe care Smiley l-a postat pe contul său de Instagram, alături de trofeul pe care l-a primit.
cesta deţine mai multe proprietăţi, un magazin online, o casă de producţie care rulează afaceri de peste 2 milioane de euro, un club şi sute de mii de euro strânşi din muzică şi proiecte TV, conform capital.ro.
El este bărbatul român al anului în 2018. Cât de bogat este
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



