Specialiștii în meteorologie susțin că omenirea ar putea fi lovită în acest an de fenomenul climatic El Nino. În aceste condiții, este de așteptat ca temperaturile globale să crească la noi niveluri record. Cel mai recent eveniment de acest tip a avut loc în 2023 și 2024, aceşti doi ani fiind cei mai calzi înregistraţi vreodată.
Fenomenul climatic natural El Nino ar putea reveni în a doua jumătate a anului 2026, existând riscul ca temperaturile globale să crească până la noi niveluri record. Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din SUA estimează că există o probabilitate de 50% până la 60% ca acest fenome climatic să se dezvolte între lunile iulie şi septembrie.
El Nino ar putea aduce noi temperaturi record anul acesta
Carlo Buontempo, directorul Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene, a declarat că 2026 ar putea fi "un alt an record" în cazul în care El Nino va reveni anul acesta. Mai mult, potrivit lui Tido Semmler, climatolog la Serviciul irlandez de meteorologie, se preconizează că impactul acestui fenomen climatic ar putea fi chiar mai mare în 2027 comparativ cu 2026.
„Atmosfera la nivel mondial are nevoie de timp pentru a reacţiona la El Nino. Cu toate acestea, există posibilitatea ca 2026 să fie cel mai cald an înregistrat vreodată, chiar şi fără El Nino, din cauza tendinţei de încălzire globală", a precizat climatologul Tido Semmle.
Cel mai recent episod El Nino a fost relativ slab. Început în decembrie 2024, acesta ar urma să facă loc unei faze neutre până în aprilie. Acest lucru nu a împiedicat anul 2025 să fie clasat pe locul al treilea în topul celor mai calzi ani, încălzirea fiind cauzată în mare parte de gazele cu efect de seră rezultate în urma activităţilor umane, care continuă să se accentueze.
Cum se manifestă acest fenomen climatic
El Nino şi opusul său, La Nina, sunt două faze ale unui fenomen climatic natural, ciclic, din Pacificul ecuatorial. În secolul al XIX-lea, pescarii peruvieni şi ecuadorieni au inventat acest termen pentru a descrie sosirea unui curent oceanic anormal de cald în largul coastelor lor, ceea ce le-a redus capturile. Oamenii de ştiinţă au ales numele La Nina pentru a descrie fenomenul opus. Între cele două, există o fază "neutră".
El Nino începe cu slăbirea vânturilor alizee, care bat în mod normal de la est la vest peste Pacificul tropical. Aceste vânturi împing şi menţin apele calde spre partea vestică a oceanului, spre Asia, în timp ce apele rămân relativ reci în apropierea Americii de Sud.
Slăbirea acestor vânturi face ca apele calde nu mai rămână în partea asiatică şi să ajungă în estul Pacificului, tot la nivelul Ecuatorului. Această încălzire a apelor de suprafaţă modifică toate modelele meteorologice şi vânturile de deasupra Pacificului, ceea ce, printr-un efect de domino, are impact asupra precipitaţiilor şi temperaturilor globale. Acesta este motivul pentru care anii El Nino sunt adesea printre cei mai calzi înregistraţi vreodată.
„În condiţii identice, un episod tipic El Nino tinde să provoace o creştere temporară a temperaturii medii globale de aproximativ 0,1 grade Celsius până la 0,2 grade Celsius, a declarat pentru AFP Nat Johnson, meteorolog la NOAA.














