Consiliul de Administraţie al Electrica a decis ca actualul director, Corina Popescu, să își încheie atribuțiile începând cu data de 16 mai. În comunicat nu se precizează vreun motiv pentru această decizie. În locul său a fost numit director interimar Alexandru-Aurelian Chiriţă, scrie news.ro
”Electrica informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, în cadrul şedinţei din data de 5 mai 2022 Consiliul de Administraţie al societăţii (CA) a hotărât revocarea dnei. Georgeta-Corina Popescu din funcţia de director general, fără justă cauză, începând cu data de 16 mai 2022, aceasta reprezentând ultima zi în care contractul de mandat produce efecte. Totodată, CA a hotărât numirea dlui. Chiriţă Alexandru-Aurelian, cetăţean român, în calitate de director general interimar, începând cu data de 17 mai 2022, pentru o perioadă de 3 luni, sau până la numirea unui nou director general, respectiv până la revocare, oricare dintre aceste date intervine prima, cu posibilitatea revocării mandatului acordat oricând în perioada de 3 luni.
De asemenea, CA a solicitat Comitetului de Nominalizare şi Remunerare demararea cu celeritate a unui proces de recrutare pentru poziţia de director general. Consiliul de Administratie al Electrica îi mulţumeşte doamnei Popescu pentru activitatea desfăşurată în cadrul grupului şi îi doreşte succes în proiectele viitoare”, informează compania.
În anul 2021, Electrica SA a obţinut un profit net individual de 321,8 milioane lei, în creştere cu 7,8% faţă de nivelul aferent anului 2020, iar rezultatul net al Grupului Electrica a fost pierdere de 553 milioane lei, înregistrând o scădere de 941 milioane lei, comparativ cu profitul de 388 milioane lei realizat în anul precedent. Scăderea a fost generată, în principal, de evoluţia în creştere accelerată a costurilor cu achiziţia de energie electrică.
Veniturile Grupului Electrica, în 2021, s-au ridicat la valoarea de 7,179 miliarde lei, reprezentând o creştere de 10,4% faţă de anul precedent, tranmite news.ro
Electrica rămâne fără director general! Consiliul de Administraţie a decis revocarea din funcție a Corinei Popescu
Trending

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

circa 1 oră în urmăSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial



