În Franța, de exemplu, dacă se dovedește că lipsa de la școală compromite educația copilului, se poate ajunge chiar la 2 ani de închisoare și o amendă de 30.000 de euro. În Germania trebuie să plătești între 35 și 2.500 de euro pentru chiulurile copiilor, iar în Olanda, 900 de euro pentru două săptămâni.
Situația din România arată cu totul altfel. Elevii au dreptul la 40 de ore de absențe justificate, fără concedii medicale. Numărul maxim de ore la care nu s-a prezentat copilul nu poate să fie mai mare de 20% din numărul total de ore alocate. Cei care au mai bine de 10 ore la care nu au venit și nici motiv nu au, pot pierde un punct de la nota de la purtare. Mai mult de atât, legea arată că în această situație, își pot pierde chiar și bursa.
CITEȘTE ȘI: Un brand uriaș din Europa deschide fabrică în România. Italienii de la DeLonghi vor cheltui 40 de milioane de euro pentru ridicarea locației
De la absențe, la închisoare. Părinții pot fi sancționați prin lege
Alina Roșca, avocat, a explicat că părinții care cred că nu se pun absențe la grădiniță se înșală amarnic. Se poate ajunge chiar la un an de închisoare sau amendă, iar din 2030 va fi obligatorie până și grupa mică de la grădinițe!
„În articolul 16 din Legea Educației se specifică faptul că învățământul general obligatoriu este de 10 clase și cuprinde învățământul primar și gimnazial. Același articol din lege specifică și faptul că grupa mare, din cadrul instituției pentru educarea copiilor între 3 și 6 ani, este obligatorie din acest an (2020, n.r.). Grupa mijlocie va fi obligatorie din 2023 (este deja obligatorie, n.r) și grupa mică va fi obligatorie din 2030.
Astfel, atragem atenția faptului că retragerea copilului din învățământul general obligatoriu (incluzând grupa mare din cadrul instituției pentru educarea copiilor între 3 și 6 ani) poate atrage după sine sancțiuni de ordin penal pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicare a accesului la învățământul general obligatori, prevazută de art. 380 din Codul Penal și sancționată cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă penală”, spunea avocatul Alina Rosca, de la Roșca Law Office, pentru Hotnews, în 2020.
CITEȘTE ȘI: Schimbarea de la Bacalaureat pe care nimeni nu o credea posibilă. Proiectul așteaptă să fie aprobat și pus în practică în viitorii ani













