Elevii din România care vor primi 5.000 de lei de la stat. Condiţia pusă de Ministerul Educaţiei pentru acordarea stimulentului financiar

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 23-07-2024 18:19

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Educaţiei aduce o veste excelentă pentru elevii din România. Ligia Deca a pus în consultare publică un proiect care va ajuta enorm absolvenţii de clasa a VIII-a şi de liceu.


Conform acesteia, sumele oferite vor fi de 2.000 de lei, respectiv 5.000 de lei. Banii ar fi un real ajutor pentru elevi.


Citeşte şi
Ministrul Educației, lovitură sub centură pentru sute de mii de elevi. Ligia Deca a refuzat categoric propunerea care ar fi salvat sistemul de învățământ românesc!

Cine sunt elevii din România care ar putea primi bani de la stat


Ministerul Educaţiei a anunţat un proiect care vine în sprijinul şcolarilor cu note mari la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat. Mai exact, elevii din România care au luat media 10 la cele două examene vor primi câte 2.000 de lei, respectiv 5.000 de lei din partea statului.

Ligia Deca a explicat că aceasta ar putea fi o soluţie pentru creşterea numărului de note maxime luate la examene, dat fiind că în 2024 au fost înregistrate cele mai puţine medii de 10: doar 80 de elevi la Bacalaureat și 74 la Evaluarea Națională.
”Scopul proiectului de act normativ constă în susţinerea activităţii de înaltă performanţă din învăţământul preuniversitar.

Prezentul proiect de act normativ urmăreşte crearea cadrului normativ al stimulării performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar, răspunzând cerinţelor actuale determinate de schimbările produse în legislaţia şi practica naţională şi internaţională”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Astfel, Ministerul Educaţiei ar putea aloca 4.148.000 de lei în total, dintre care 4 milioane de lei pentru absolvenţii de liceu și 148.000 de lei pentru cei de clasa a VIII-a.

Proiectul pus sub consultare:

  • Art. 1. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 2.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obținut media 10 la evaluarea națională, sesiunea 2024.

  • Art. 2. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 5.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024.


Cele mai puţine medii maxime la examene din ultimii 10 ani


Anul 2024 a adus rezultate nu tocmai fericite la Bacalaureat. Numărul mediilor maxime a fost cel mai mic din ultimii 10 ani, arată datele oficiale.

  • Alba – 1 medie de 10;

  • București – 16 medii de 10;

  • Bacău – 2 medii de 10;

  • Bihor – 2 medii de 10;

  • Bistrița-Năsăud – 5 medii de 10;

  • Brăila – 1 medie de 10;

  • Botoșani – 2 medii de 10;

  • Cluj – 4 medii de 10;

  • Călărași – 1 medie de 10;

  • Caraș-Severin – 1 medie de 10;

  • Dâmbovița – 1 medie de 10;

  • Gorj – 2 medii de 10;

  • Galați – 3 medii de 10;

  • Hunedoara – 1 medie de 10;;

  • Ialomița – 2 medii de 10;

  • Iași – 3 medii de 10;

  • Mehedinți – 1 medie de 10;

  • Prahova – 3 medii de 10;

  • Sibiu – 1 medii de 10;

  • Satu Mare – 1 medie de 10;

  • Suceava – 1 medie de 10;

  • Timiș – 1 medie de 10;

  • Teleorman – 1 medie de 10;

  • Vâlcea – 1 medie de 10;

  • Vrancea – 1 medie de 10;


Nici elevii care au susţinut Evaluarea Naţională în 2024 nu au stat extraordinar la acest capitol:

  • București – 32 medie de 10

  • Cluj – 7 medii de 10

  • Iași – 7 medii de 10

  • Argeș – 4 medii de 10

  • Prahova – 2 medii de 10

  • Buzău – 2 medii de 10

  • Constanța – 2 medii de 10

  • Hunedoara 2 medii de 10

  • Bacău – 2 medii de 10

  • Gorj – 1 medie de 10

  • Satu Mare – 1 medie de 10

  • Bihor – 2 medii de 10

  • Dolj – 2 medii de 10

  • Timiș – 1 medie de 10

  • Giurgiu – 1 medie de 10

  • Gorj – 1 medie de 10

  • Dolj – 1 medie de 10

  • Olt – 1 medie de 10

  • Sibiu – 1 medie de 10

  • Vâlcea – 1 medie de 10.


Citeşte şi Alexandra și-a donat salariul pentru elevii ei. Pactul inedit pe care l-a făcut profesoara de Matematică i-a mobilizat pe copii: „Am pus deoparte bănuți în fiecare lună”
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri