Elevii mai au de așteptat! Voucherele vor întârzia anul acesta

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 11-09-2023 18:00

Actualizat: 11-09-2023 17:38

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



Preșcolarii și elevii care provin din familii cu venituri mici mai pot beneficia, la cerere, pe  lângă ajutorul sub formă de rechizite, și de  tichete educaționale în valoare de 500 de lei.





 Preșcolarii și elevii care provin din familii cu venituri mici pot primi la cerere un ajutor sub formă de rechizite, în valoare de până la 75 de lei.



Cealată formă de ajutor financiar, oferită sub formă de tichete educaționale în valoare de 500 de lei, va întârzia anul acesta, deoarece nu au fost definitivate toate aspectele de implementare a acestei măsuri.




Mininsterul Educației a trimis către inspectoratele școlare calendarul acțiunilor care trebuie derulate de acestea și de către unitățile școalare subordonate, în vederea întocmirii listelor de elevi care vor primi rechizite gratuite în acest an școlar, potrivit avocatnet.ro.

Până la data de 22 septembrie, trebuie încheiate procedurile de informare a potențialilor benficiari, primite dosarele aferente și întocmite listele copiilor care vor primi această formă de ajutor din partea statului.

Ajutoarele sub formă de rechizite subt acordate copiilor înscriși în clasele cuprinse între clasa pregătitoare și clasa a VIII-a, care provin din familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 de lei, adică 50% din salariul de bază minim brut pe țară, care este de 3.000 de lei anul acesta, potrivit OG 33/2001.

Un ordin al ministrului Educației din martie anul acesta a stabilit că elevii vor primi rechizite începând cu anul școlar 2023-2024, în valoare de 65 de lei pentru un elev din învățământul primar și de 75 de lei pentru un elev din învțățământul gimanzial.

Potrivit OG 33/2001, la stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizația de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți.

Documentele pentru cerere tichete educaționale

  • cerere;

  • copie certificate de naștere ale tuturor copiilor aflați în întreținere;

  • copie carte de identitate părinți/ tutore legal;

  • adeverința din care să rezulte dacă beneficiază sau nu de bursă precum și cuantumul
    acesteia la luna iulie 2021 pentru toți elevii membri ai familiei;

  • adeverință de salariat cu salariul net pe luna iulie 2021, pentru ambii părinți;

  • declarație pe proprie răspundere că nu beneficiază de arende, chirii sau documente doveditoare în cazul în care beneficiază;

  • declarație notarială pentru cei care nu realizeză venituri;

  • copie cupoane de alocație/ alocație complementară, cupoane de șomaj, pensie;

  • hotărâre judecătorească de încredințare a minorilor și pensie alimentară stabilită (dacă
    este cazul).








Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri