Omul de încredere al președintelui american Donald Trump reacționează constant la situația politică din România, fiind cunoscut pentru pozițiile sale radical suveraniste. Elon Musk a scris noi mesaje pe rețelele sociale, imediat după aflarea știrii că BEC a respins dosarul de înscriere a candidatului independent Călin Georgescu la scrutinul prezidențial din luna mai.
Astfel, miliardarul a distribuit o postare a influencerului Mario Nawfal, în care acesta din urmă îl critica pe vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu. Popescu a avertizat că guvernul român va suspenda TikTok până când instituțiile statului vor finaliza ancheta cu privire la primul tur al alegerilor prezidențiale, anulat de CCR pe 6 decembrie 2024.
„Cum poate un judecător să pună capăt democrației din România”
„Puteți să spuneți cine sunt băieții răi privind la cei care cer cenzura”, a comentat Musk la postarea lui Nawfall.
„Pavel Popescu, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Comunicații (ANCOM), a anunțat că guvernul va suspenda TikTok până când instituțiile statului își vor finaliza ancheta cu privire la primul tur al alegerilor prezidențiale. Odată cu izbucnirea protestelor în masă din cauza interzicerii statului asupra președintelui ales Călin Georgescu, mulți se întreabă dacă această mișcare este despre securitate sau tăcerea disidenței. Încearcă guvernul să controleze fluxul de informații?”, scria celebrul influencer american.
„Cum poate un judecător să pună capăt democrației din România”, a mai întrebat miliardarul, distribuind o postare a influencerului despre protestele de duminică seară. În postarea respectivă, Nawfal susținea că „poliția antirevoltă îi bate pe cetățeni”, iar „statul paralel zdrobește protestele”.
Tot luni, Musk a distribuit o altă postare a lui Nawfal, care prelua apelul lui George Simion, în care liderul AUR cerea ajutor pentru „salvarea democrației românești”.
Miliardarul a negat o vizită la București
În aceeași intervenție, patronul Tesla a negat zvonul apărut în presa din România că ar vizita țara noastră pe data de 4 aprilie. Acum două zile, Realitatea Plus anunța că Elon Musk ar veni în România, pentru a lua parte la evenimentul Eastern Europe Peace Forum, care ar fi urmat să se desfășoare la Palatul Parlamentului.
„Probabil că este înţelept din partea mea să acord prioritate securităţii, având în vedere vremurile nebuneşti pe care le trăim. Rămân în America, cu excepţia cazului în care preşedintele îmi cere să călătoresc la nivel internaţional”, îi răspunde miliardarul unui comentator referitor la această vizită.
În octombrie 2022, s-a zvonit intens că magnatul ar fi vizitat România în secret, participând alături de actrița Angelina Jolie la o petrecere privată, la Castelul Bran. La petrecere ar mai fi fost prezenți inclusiv Peter Thiel, fondatorul PayPal, și partenerul lui, miliardarul Matt Danzeisen. Totuși, deși petrecerea de un lux exorbitant s-a ținut, se pare că în final Musk și faimoasa actriță nu au mai ajuns.

„Încă din septembrie 2021, mai multe firme foarte importante de pază și securitate din străinătate au venit să inspecteze Castelul de la Bran”, declara pentru Libertatea la acel moment, un înalt ofițer din MAI.



















