În cursul zilei de miercuri, 13 noiembrie 2024, cotidianul britanic The Guardian a anunțat că nu va mai posta pe X. Conducerea celebrei publicații și-a justificat decizia prin faptul că rețeaua de socializare deținută de miliardarul Elon Musk este o „platformă mediatică toxică”. Acest boicot vine la scurt timp după încheierea campaniei agresive duse de Musk pentru susținerea lui Donald Trump în cursa prezidențială din SUA.
Alegerile din Statele Unite ale Americii s-au încheiat, însă Elon Musk suportă acum repercusiunile campaniei sale de susținere pentru Donald Trump.
Miercuri, cotidianul britanic The Guardian a anunțat că nu va mai posta pe X, calificând această rețea de socializare drept o „platformă mediatică toxică”.
„Ţinem să-i informăm pe cititorii noştri că nu vom mai posta mesaje pe conturile oficiale ale redacţiei The Guardian pe X. Credem că avantajele prezenţei noastre pe X sunt în prezent depăşite de inconveniente şi că resursele ar putea fi mai bine utilizate pentru a promova jurnalismul nostru în altă parte”, a anunțat conducerea cotidianului The Guardian.
Conturile The Guardian de pe rețeaua socială sunt de acum prezentate drept „arhive”, iar cititorii sunt invitați să se reorienteze spre site-ul de pe internet sau să descarce aplicația publicației. Miercuri dimineață, cotidianului britanic a postat ultimul său mesaj pe rețeaua socială X.
Elon Musk a intrat în conflict cu presa internațională
Conducerea The Guardian a explicat că ideea de a părăsi rețeaua X a apărut de ceva timp din cauza „conținutului adesea deranjant promovat sau găsit pe platformă, inclusiv teorii de complot ale extremei drepte şi rasism”. Făcând referire la recenta campanie electorală din SUA, conducerea publicației a subliniat că aceasta a fost influențată în mod negativ de Elon Musk prin intermediul platformei sociale X.
„Nu a făcut decât să sublinieze ceea ce noi observam de mai multă vreme: X este o platformă mediatică toxică şi proprietarul ei, Elon Musk, a ştiut să facă uz de influenţa lui pentru a modela discursul politic”, a transmis conducerea cotidianului britanic.
De-a lungul campaniei pentru alegerile prezidențiale din SUA, Elon Musk i-a oferit un sprijin ferm lui Donald Trump, punând chiar contul său personal de pe X, urmărit de aproape 205 de milioane de persoane, la dispoziția candidatului republican.
Utilizatorii platformei vor putea însă să distribuie articolele din The Guardian pe rețeaua socială X. Totodată, jurnaliștii cotidianului vor putea continua să utilizeze această platformă pentru a aduna informaţii.














