Eminența cenușie din BNR dezvăluie secretele votului în România. Economistul șef al instituției lui Mugur Isărescu a recunoscut cum gândesc oamenii înainte de un tur de scrutin

Autor: Luciana Polite

Publicat: 14-03-2025 06:14

Article thumbnail

Sursă foto: Digi 24

De curând, economistul șef al BNR, Valentin Lazea, a vorbit despre problemele din economia noastră pe care mulți nu le conștientizează. În special alegerile din ultimele luni au avut un impact major asupra situației României. Anularea alegerilor prezidențiale din 2024, urmată acum de interzicerea candidaturii unui independent, a dus la o stare de incertitudine privind viitorul, care are un impact negativ asupra banilor.

Cele mai recente sondaje arată că aproape jumătate dintre români trăiesc zilnic cu frica de a nu se trezi cu prețuri și mai mari. Este valabil atât pentru alimente, cât și pentru alte produse și servicii, facturi. Oamenii care nu au studii economice nu vor sta să se uite la PIB-ul pe locuitor, indicele GINI, PIB și altele. Astfel, ajung să se descurajeze singuri și să nu vadă progresul evident al economiei, pentru care muncesc autoritățile.

„M-am uitat la administrațiile Biden din SUA și Macron din Franța. Am calculat câțiva indicatori despre cum au evoluat cele două administrații: în Franța PIB-ul pe locuitor între 2016 și 2023, cât a fost Macron președinte a crescut cu 20%, incluzând inflația. Creșterea PIB-ului real a fost de 8% în acești ani, rata criminalității a fost menținută constantă, rata șomajul a scăzut masiv de la 10% la 7%, în timp ce indicele Gini al inegalității a rămas constant.

Lumea însă când a fost să voteze a zis: nu ne interesează că plăcinta a crescut. Nu ne interesează nici că felia noastră, a fiecăruia dintre noi, a crescut. Ne interesează că am plătit mai mult pentru feliuța noastră de plăcintă. Așa funcționează mentalul omului simplu de rând. El nu se uită că n-are criminalitate, că e inegalitatea mai mică…”, a spus șeful de la BNR, conform Hotnews.

CITEȘTE ȘI: Gratis de la Lidl pentru românii care fac acest gest! Retailerul a anunțat promoția valabilă pentru supermarketurile din întreaga țară

Factorii pe care românii nu-i văd și ar aduce un plus economiei, conform oficialului de la BNR. Nu doar prețul alimentelor contează

Există și motive de liniștire pentru cetățeni, dar fie nu sunt anunțate și explicate corespunzător, fie sunt ignorate. Iată un exemplu dat de eminența cenușie din BNR:

„În România, creșterea PIB real a fost de 12% rata criminalității constantă și la un nivel scăzut. Rata șomajului a crescut puțin, dar indicele GINI a scăzut. Deci inegalitatea a scăzut în România. Dar nu se uită nimeni la asta. Asta nu interesează pe nimeni. La vot, tot ce contează este că mi-a crescut mie prețul la feliuța de plăcintă”, conchide economistul șef din BNR, a spus Valentin Lazea.

Realizările economice au fost umbrite de scandalurile politice începute în luna decembrie a anului 2024. Am ajuns în situația în care liderii altor țări ne critică democrația. Până când nu se va stabili exact cine va fi viitorul președinte, climatul va fi la fel de tensionat și pentru cetățeni, și pentru investitori.

CITEȘTE ȘI: Cele mai mari salarii din România se ascuns în aceste județe! Unde trebuie să te muți ca să ai parte de leafă regească

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri