Într-o analiză a alegerilor din țara noastră, jurnalistul american Frank Parlato a făcut recent mai multe dezvăluiri legate de campania lui Călin Georgescu și a celui care l-ar susține pe acesta. Jurnalistul susține că în spatele fostului candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 s-ar afla un antreprenor austriac.
În cadrul unui articol apărut în Artvoice, o publicație din SUA cunoscută și pentru investigații, în care sunt analizate alegerile prezidențiale din România, jurnalistul Frank Parlato susține că finanțatorul și susținătorul din umbră al lui Călin Georgescu este Roland Schatz, un antreprenor austriac. Acesta este un critic declarat al lui Donald Trump, în campania electorală din 2020 el susținând-o pe Kamala Harris.
„Daunele provocate politicii americane de Trump sunt mult mai mari decât cele produse în timpul administrației George W. Bush”, declara în urmă cu ceva timp Roland Schatz.
Mai mult, într-o postare publicată pe LinkedIn, Roland Schatz s-a referit la președintele SUA ca la „un tip dat afară de la job în urmă cu 4 ani, cu cea mai mică rată de încredere de la Jimmy Carter încoace”.
Cine s-ar afla, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu
Jurnalistul american a subliniat și faptul că Georgescu l-a lăudat public pe Donald Trump, aliniindu-se cu ideologia „America First”, pe care a preluat-o în discursurile sale. De asemenea, Frank Parlato a reamintit faptul că fostul candidat la alegerile prezidențiale din România l-a descris pe Trump ca pe un lider care „își iubește poporul” și îi admiră politicile naționaliste.
Potrivit jurnalistului american, serviciile de informații române, cu sprijinul Comisiei Europene și a Marii Britanii, Canadei, Estoniei și Ucrainei, au folosit software-ul Osavul, care se bazează pe Inteligență Artificială, pentru a analiza modul în care s-a desfășurat campania electorală a lui Georgescu. Acest soft a identificat că 85% din conținutul online al campaniei acestuia era generat de profiluri false, boți și clipuri generate AI. Acestea au manipulat algoritmii social media cu scopul de a amplifica mesajele pro-Georgescu.
Publicația americană menționează și faptul că Georgescu a făcut parte din United Nations Glogal Sustainable Index Institute (UNGSII), o organizație al cărei CEO este Roland Schatz. Mai exact, în perioada 9 iulie - 14 decembrie 2016, fostul candidat la alegerile prezidențiale din România a fost director în cadrul UNGSII.
Frank Parlato a amintit că după anularea alegerilor prezidențiale din România, Roland Schatz a publicat un articol în Frankfurter Allgemeine Zeitung, în care l-a catalogat pe Călin Georgescu drept „o victimă” și nu o persoană susținută de Kremlin.



















