Emoții pentru boșii de la Lidl și Kaufland. Tranzacția de preluare „La Cocoș” a ajuns pe masa Consiliului Concurenței

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 28-07-2025 08:48

Actualizat: 28-07-2025 08:50

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Recent, grupul german Schwarz, care deține Lidl și Kaufland, a anunțat că intenționează să preia majoritatea acțiunilor lanțului românesc de supermarketuri „La Cocoș”. Tranzacția, care ar avea un impact semnificativ pe piața de retail din țara noastră, este analizată deja de către Consiliul Concurenței. Astfel, instituția va evalua impactul operațiunilor asupra consumatorului final și furnizorilor pe piața comercializării bunurilor de consum curent.

Piața de retail din țara noastră va avea parte în curând de o tranzacție importantă. Mai exact, grupul german Schwartz, care controlează giganții Lidl și Kaufland, intenționează să preia pachetul majoritar de acțiuni al lanțului românesc de supermarketuri „La Cocoș”.

Potrivit unui comunicat recent al companiei „La Cocoș”, grupul Schwarz intenționează să preia 70% din acțiunile lanțului românesc de magazine. De asemenea, fondatorul Iulian Nica va păstra 30% din acțiuni și va rămâne la conducerea companiei împreună cu echipa sa.

„Astăzi marcăm un moment cu totul special și extrem de important pentru compania La Cocoș! Grupul Schwarz, cel mai mare jucător european din sectorul de retail și al treilea la nivel mondial, intenționează să preia un pachet de 70% din acțiunile companiei românești de hypercash „La Cocoș”. Identitatea brandului va fi păstrată integral – de la formatul de magazin și politica de prețuri, până la echipa actuală – pentru a susține accelerarea extinderii rețelei, atât în România, cât și în Europa”, se arată în comunicatul emis de compania românească.

(VEZI ȘI: Găselnița Mega Image pentru a stopa furtul la raft. Retailerul belgian anunță noi măsuri pentru clienții certați cu legea din România)

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schwartz vrea să preia „La Cocoș”

Consiliul Concurenței din România a anunțat că analizează tranzacția prin care grupul german Schwarz, care operează în țara noastră rețelele de magazine Kaufland și Lidl, intenționează să preia pachetul majoritar de acțiuni al supermarketurilor „La Cocoș”. Totodată, autoritatea analizează și tranzacțiile prin care grupul românesc „La Cocoș” SA intenționează să preia, prin intermediul unor contracte de închiriere, două spații comerciale din orașul Arad, respectiv comuna Bradu, din județul Argeș.

„Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schwarz intenționează să preia magazinele La Cocoș”, a anunțat Consiliul Concurenței.

La momentul actual, „La Cocoș” operează patru magazine în România, și anume două în Ploiești, unul în București și unul în Brașov, prin intermediul cărora se comercializează produse de consum curent, preponderent alimentare.

În cadrul analizei pe care o desfășoară în această perioadă, Consiliul Concurenței va evalua impactul operațiunilor asupra consumatorului final și furnizorilor pe piața comercializării bunurilor de consum curent. În acest context, autoritatea invită retailerii și furnizorii, inclusiv cei locali, să transmită observații cu privire la această tranzacție. Eventualele observații și puncte de vedere pot fi transmise instituției în termen de 20 de zile.

(NU RATA: Ce salariu are un șef de raion de la Kaufland în 2025. Postul respectiv îți poate asigura un venit de 4700 de lei)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri