Lupeni, un mic oraș minier din județul Hunedoara, ascunde una dintre cele mai fascinante povești industriale ale României interbelice și comuniste.
Epava fabricii din România care umilea Europa
Cândva, aici funcționa cea mai mare fabrică de mătase artificială din țară, uzina „Vâscoza”, un simbol al forței de muncă feminine și al progresului industrial.
Astăzi, din toată gloria de altădată nu a mai rămas decât o clădire în ruină și un turn de 220 de metri care străpunge cerul, amintind vag de vremurile în care Lupeniul era un centru textil de top.
Fabrica a fost inaugurată în 1938 și, în scurt timp, a ajuns să angajeze aproximativ 1.000 de femei, în principal tinere și soții de mineri. Acestea produceau materiale textile din celuloză pentru zeci de întreprinderi din România.
Uzina a continuat să se dezvolte și în perioada comunistă, devenind un punct strategic pe harta industriei naționale. Totuși, începutul anilor '90 a adus privatizarea, reducerea drastică a personalului și, în cele din urmă, închiderea definitivă a fabricii.
Rapoarte secrete din Lupeniul anilor
Dincolo de viața industrială agitată, orașul Lupeni devenise, în anii ’40, subiectul unor rapoarte oficiale care descriau o realitate socială mai puțin cunoscută.
Într-un document emis de Poliția Lupeni în 1941, se făcea referire la un fenomen de proporții: tineri care așteptau muncitoarele la ieșirea din schimburile de seară, femei căsătorite care trăiau aventuri în lipsa soților și o atmosferă generală pe care autoritățile o numeau „prostituție clandestină”.
Raportul menționa că multe dintre muncitoare, fiind din alte localități, rămâneau peste noapte în oraș, adesea găzduite de colege de serviciu, dar și în compania „cavalerilor” lor. Alte pasaje semnalau existența unor relații extraconjugale cu chiriași și o atmosferă descrisă de autorități drept „desfrânată”, ce trebuia combătută cu intervenții polițienești și controale medicale periodice.
