Era momentul! Tudose, lovitură uriașă pentru Biserica Ortodoxă Română: „Biserica trebuie să înţeleagă...”

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 14-07-2017 11:21

Actualizat: 14-07-2017 11:59

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ideea a venit din partea lui Eugen Teodorovici, consilierul premierului Tudose. Acesta a avut o discuție pe această temă, în 2015, cu Patriarhul Daniel, dar a lăsat-o în aer. Acum, Teodorovici revine cu o propunere bombă. 


Fost ministru de Finanţe şi acum consilier al premierului Tudose, Teodorovici vine cu un plan concret, susținând că și aceasta este o varianta convenabilă, de vreme ce sunt şi alte zone din care statul poate aduce bani, dar pe care „Biserica nu le îndrăgeşte”, iar în aceste condiţii trebuie să aleagă.


Potrivit
Capital, Teodorovici a propus identificarea, de comun acord cu BOR, a activităţilor economice care pot fi impozitate, iar banii să rămână tot în gestionarea Bisericii, însă să fie cheltuiţi în domenii pe care statul le decide. Teodorovici a adăugat că sunt şi alte zone din care statul poate scoate bani, dar pe care Biserica „nu le îndrăgeşte”, iar în aceste condiţii „trebuie să înteleagă şi să aleagă”.


„E o discuţie pe care am început-o în 2015 cu Patriarhul, nu într-un mod direct, dar am lăsat să se înţeleagă că undeva, cândva, într-un viitor foarte apropiat trebuie să discutăm despre acest subiect. Putem să găsim o formulă pe care şi Biserica să o accepte, şi populaţia să o primească foarte bine şi anume: trebuie să vedem care sunt acele activităţi cu caracter economic care pot fi impozitate. Ceea ce luăm de acolo, noi putem să lăsăm în continuare Bisericii să gestioneze, dar pe o zonă pe care noi, statul, o stabilim, adică de tip social (...)”
, a declarat Eugen Teodorovici.

Vezi și Premieră în România! Ce bancă nu va mai accepta numerar și de când

BOMBĂ! Cine sunt bugetarii care vor primi SALARII de până la 10.000 de euro pe lună


Fabulos! Cum arată vila impresionantă a Simonei Halep și ce valoare uriașă are aceast

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri