Escrocheria din taxi este noua găselniță ce îi lasă pe români fără mii de lei. Situația a intrat deja în vizorul oamenilor legii, care au tras un semnal de alarmă, după ce o victimă a fost păgubită cu aproape 2.000 de lei. Infractorii uimesc prin inventivitatea metodei de fraudă.
O nouă înșelătorie a fost semnalată recent de polițiști. Situația a fost dezvăluită după ce un bărbat a fost păcălit într-o mașină de taxi. Victima a descoperit abia a doua zică a fost ținta unui hoț. Un dosar penal a fost deja deschis.
Infractorii din România nu încetează să surprindă cu metodele care mai de care mai inventive pe care le concep pentru a pune mâna pe bani necuveniți.
Cazul semnalat de reprezentanți ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava s-a petrecut pe 10 noiembrie 2024, în toiul nopții. Victima este un șofer care lucrează la o firmă de ridesharing, iar infractorul, un client.
„Bărbatul îşi desfăşoară activitatea în calitate de conducător auto la o firmă de ridesharing, iar la data de 10.11.2024, în jurul orei 02:00, acesta se afla în timpul serviciului pe raza municipiului Suceava, atunci când l-a lăsat pe un client în municipiul Suceava, lângă o sală de jocuri. Imediat, de autoturismul persoanei vătămate s-a apropiat un alt bărbat care i-a solicitat insistent să îl preia şi să îl transporte. Persoana vătămată a dat curs solicitării, transportând bărbatul necunoscut la o adresă din municipiul Suceava”, se arată într-un comunicat dat publicităţi duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava.
Te-ar putea interesa și: O nouă înșelătorie face prăpăd în România. Zeci de șoferi au rămas fără bani după ce au căzut în capcana escrocilor
Escrocheria din taxi, semnalată de polițiștii din Suceava
Ajunși la adresă, clientul i-a cerut șoferului de taxi suma de 350 de lei, cu promisiunea că îi va returna în scurt timp, după ce va putea să schimbe niște euro în lei.
„Aici, bărbatul i-a solicitat şoferului suma de 350 lei întrucât are o urgenţă, sub promisiunea că se va deplasa la domiciliu de unde va lua o sumă de bani în euro pe care o va schimba şi va restitui banii. Persoana vătămată a dat curs solicitării, fapt pentru care i-a oferit acestuia suma cerută, după care bărbatul a coborât din autoturism solicitându-i să-l aştepte, deplasându-se într-o direcţie necunoscută. După un timp, bărbatul necunoscut a revenit la autoturism, solicitându-i încă o cursă, sub pretextul faptului că acesta dorea să meargă la o casă de schimb valutar să schimbe o sumă de bani pentru a putea achita contravaloarea cursei”, a transmis instituția.
În condițiile în care în zonă nu era nicio casă de schimb valutar deschisă la acea oră, șoferul a acceptat să schimbe chiar el suma din euro în lei. Abia a doua zi și-a dat seama că fusese păcălit.
„Şoferul, cunoscând că bărbatul necunoscut ar avea asupra sa suma de 500 de euro luată anterior de la domiciliu, s-a deplasat la un bancomat de unde a retras suma de 1600 lei. Revenind la autoturism, persoana vătămată a oferit suma de bani scoasă bărbatului, la care acesta i-a pus în portofel suma de 500 euro, fără ca persoana vătămată să verifice asupra autenticităţii acesteia. La data de 11.11.2024, persoana vătămată a constatat faptul că bancnota de 500 de euro primită de la bărbatul necunoscut este de fapt doar o hârtie imprimată”, mai transmit poliţiştii.
Poliţiştii au deschis dosar penal care vizează infracţiunea de înşelăciune.
Te-ar putea interesa și: Escrocheria-fenomen care păgubește românii de sume mari de bani. O femeie din Brăila a rămas fără 11.000 de lei în loc să obțină bani pentru o vânzare

















