Eșecul răsunător al Guvernului Ciucă! Se cere o demisie de urgență! 'Avea obligația să-și prezinte demisia'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 13-02-2023 11:26

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După ce OMV Petrom a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate, președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, cere o demisie de urgență.


Eugen Tomac este de părere că ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, ar fi trebuit să-și prezinte demisia, imediat după eșecul suprataxării OMV Petrom.

„Ministrul de Finanțe avea obligația, după acest eșec răsunător să iasă, să-și prezinte demisia”


Tomac a spus, la RFI
, că este „evident că acest regulament a fost implementat de către Ministerul de Finanțe și Ministerul de Finanțe are specialiști de top, vede în timp real toate tranzacțiile mari pe care le fac companiile din energie și să nu avem sentimentul că la Ministerul de Finanțe avem niște contabili de cartier, acolo sunt profesioniști care știu exact să citească regulamentul și spiritul lui. Pentru orice neclaritate putea fi consultată înainte CE și acest regulament a fost creat tocmai pentru a putea să le ofere statelor membre posibilitatea de a suprataxa aceste profituri uriașe. Or noi suntem singura țară care am implementat în așa fel încât să nu poată fi suprataxați giganții din energie. Ministrul de Finanțe avea obligația, după acest eșec răsunător să iasă, să-și prezinte demisia. Nu le poți cere solidaritate românilor, atât timp cât cu bună știință emiți acte normative, care în loc să aducă bani la bugetul de stat, îi salvează pe marii jucători”.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri