Din luna septembrie, o nouă lege va reglementa relațiile dintre proprietarii de apartamente (sau chiriași, după caz) și regimul juridic al spațiilor comune dintr-un bloc sau alt imobil cu spații comune. Aici apare o întrebare destul de des pusă, și anume: în ce cazuri ar trebui constituită o asociație de proprietari?
Rezultă de aici, că, atunci când există spații comune într-un imobil (de exemplu, un bloc de locuințe), va trebui constituită o asociație de proprietari, aceasta nefiind doar o opțiune a proprietarilor imobilelor individuale (apartamentelor).
Această simplă existența spațiilor comune nu va fi suficientă pentru a atrage necesitatea constituirii unei asociații de proprietari. Întrucât obligația vizează proprietarii care dețin imobile într-un condominiu (care, prin definiția Legii nr. 196/2018, implică existența „a cel puțin trei proprietăți individuale reprezentate de locuințe (...)”, obligația de a se constitui asociație de proprietari va fi efectivă când: există minim trei proprietăți individuale, cum ar fi niște apartamente de locuit sau birouri, într-un imobil, și să existe spații comune în acel imobil.
Necesitatea constituirii asociațiilor de proprietari (atunci când sunt îndeplinite regulile pentru constituirea acesteia) reiese, indirect, și din obligația dezvoltatorilor imobiliari de ansambluri rezidențiale (blocuri de locuit, de exemplu) sau a vânzătorilor de apartamente din ansambluri rezidențiale de a informa cumpărătorii despre „necesitatea” (obligația) celor din urmă de a constitui asociații de proprietari.
Limbajul care este folosit în cadrul articolului ce prevede acest fapt demonstrează că este obligatorie constituirea asociațiilor de proprietari.
Actuala reglementare - Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, conform și normelor aplicate, menționează caracterul facultativ al constririi asociațiilor de proprietari. Prevederea relevantă este formulată în acest sens: „(...) proprietarii apartamentelor și ai spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință se pot constitui în asociații de proprietari”.
Și în prezent este prevăzută și în prezent necesitatea existențeia cel puțin trei proprietăți individuale, în scopul constituirii asociației de proprietari.
Trebuie să menționăm că, referitor la contextul noii legi din septembrie, nu va exista nicio sancțiune contravențională pentru neconstituirea asociației de proprietari. Chiar și în acest caz, vor fi anumite sancțiuni ce ar putea fi aplicate, indirect, pentru lipsa constituirii asociației de proprietari.
Potrivit Legii nr. 196/2018, sunt sancționate contravențional fapte precum utilizarea și gestionarea veniturilor asociației de proprietari în alt mod decât prevede Legea nr. 196/2018. Aceasta presupune că gestionarea veniturilor se va face de către asociația de proprietari, ceea ce confirmă, din nou, că este obligatorie constituirea asociației de proprietari.
De ținut minte! Potrivit noii legi a asociațiilor de proprietari „în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi (adică până pe 28 septembrie 2019 - n.red.), asociațiile de locatari din condominiile ale căror unități de proprietate individuală au fost dobândite în proprietate în condițiile legii și care nu au fost reorganizate în asociații de proprietari au obligația să se reorganizeze în conformitate cu prevederile prezentei legi”, conform avocatnet.ro
EXCLUSIV! Pe cine vede Ecaterina Andronescu ca viitor premier și cine decide posibilul înlocuitor al lui Liviu Dragnea în fruntea PSD
De mâine se aplică această lege! Toți conducătorii auto din România vor avea acest drept
EXCLUSIV! Ecaterina Andronescu „atacă” subiectul momentului! Atuul pe care îl are în războiul cu Liviu Dragnea


















