Sunt vești excelente pentru o anumită categorie de români! Se vor acorda mai multe tipuri de ajutoare financiare de la stat în valoare de mii de lei.
Persoanele cu dizabilități vor beneficia de mai multe tipuri de ajutoare financiare. Unul dintre ele este beneficiul pentru tranziție, care, potrivit metodologiei de acordare și de plată a acestor ajutoare, aflată în dezbatere publică, va avea valoarea de 10.000 de lei.
Banii vor putea fi folosiți de persoanele cu dizabilităţi pentru a se muta din serviciile sociale rezidenţiale publice în comunitate, respectiv vor putea acoperi cu banii de la stat costurile legate de mutare, transport al bunurilor personale, dar și cele legate de amenajarea locuinței, inclusiv reparații și igienizare, precum și achiziția de obiecte necesare preparării hranei.
Legea 7/2023 a introdus, în ianuarie, posibilitatea ca persoanele cu dizabilități să primească mai multe noi beneficii financiare. Printre ele se numără și beneficiul de tranziție, care, pentru că nu a fost oficializată și o metodologie de acordare, nu poate fi solicitat deocamdată.
De fapt, metodologia de acordare și de plată a beneficiului de tranziție pentru persoanele adulte cu dizabilități este cuprinsă într-un proiect de hotărâre aflat, de puțină vreme, în dezbatere publică.
După cum stabilește metodologia, “beneficiul de tranziție se acordă o singură dată și ori de câte ori este nevoie persoanelor adulte cu dizabilități, posesoare ale unui certificat de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate, pe baza evaluării nevoilor individuale de viață în comunitate pentru pregătirea transferului dintr-un centru rezidențial în comunitate sau pentru prevenirea reinstituționalizării”.
Vor putea cere beneficiul de tranziție persoanele adulte cu dizabilități care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
- dețin certificat sau decizie de încadrare în grad de handicap grav, accentuat, mediu sau ușor (în termen de valabilitate);
- se află într-una din următoarele situații: au calitatea de persoană aflată în proces de dezinstituționalizare și participă la activități pentru pregătirea transferului în comunitate sau au calitate de persoană aflată în risc de instituționalizare;
- li s-a întocmit un raport de evaluare a nevoilor individuale de viață, care cuprinde recomandarea de locuire independentă;
- nu realizează venituri sau au venituri nete (singure sau împreună cu familia) mai mici decât salariul de bază minim brut pe țară (3.000 de lei).
Cu banii primiți sub forma beneficiului de tranziție, persoanele cu dizabilități pot acoperi costuri legate de reparații, lucrări de adaptare a locuinței, achiziție a consumabilelor de uz casnic, mutare a bunurilor personale, transport, contractare de servicii necesare, plata serviciilor sociale de care beneficiază la transferul din instituțiile rezidențiale în comunitate și alte cheltuieli necesare traiului independent sau în situații de urgență ori de criză, conform avocatnet.ro.
Valoarea totală a beneficiului de tranziție este de 10.000 de lei, iar valorile maxime de referință ale cheltuielilor acoperite prin beneficiul de tranziție acordat persoanei adulte cu dizabilități care întrunește criteriile de eligibilitate sunt următoarele:
- 1.000 de lei - costuri de reparații;
- 2.500 de lei - lucrări de adaptare a locuinței;
- 1.000 de lei - achiziție a consumabilelor de uz casnic (veselă, obiecte electrocasnice etc.);
- 1.000 de lei - mutarea bunurilor personale și transport;
- 2.000 de lei - contractare de servicii necesare (igienizare, instalare de utilități etc.);
- 2.000 de lei - plata serviciilor sociale de care beneficiază în comunitate;
- 500 de lei - alte cheltuieli necesare traiului independent sau în situații de urgență/ criză.
Documentele pe baza cărora se stabilește cuantumul beneficiului de tranziție sunt următoarele:
- raportul de evaluare a nevoilor individuale de viață, care cuprinde recomandarea de locuire independentă;
- cel puțin unul dintre contractele al căror obiect îl constituie furnizarea serviciilor pentru care se solicită beneficiul de tranziție;
- cel puțin o factură fiscală emisă în luna anterioară solicitării, care atestă plata furnizării unui serviciu de utilitate publică;
- cel puțin o factură fiscală care atestă plata bunurilor și/ sau a serviciilor achiziționate.
Pe lângă beneficiul pentru tranziție, persoanele cu dizabilități vor putea primi și unul pentru locuire, de până la 4.000 de lei pe lună, cu care să poată plăti chiria și serviciile de utilități publice.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de hotărâre trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.


















