Fostul ministru de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici, a transmis la postul de televiziune Antena 3 CNN, că reforma pensiilor este o păcăleală, precizând faptul că să schimbi regula în timpul jocului nu este corect.
"În primul și în primul rând nu o lege este semnalul că se vor face, ci proiectul de buget, pentru că în proiectul de buget prinzi inclusiv cheltuieli și venituri. Logic!
Şi atunci legea bugetului, când acesta va fi prezentat public, vom vedea acolo dacă într-adevăr din zona aceasta de pensii ceva se scade sau se crește ca și cheltuială. Deci o lege nouă, separată de cea a bugetului, intră în Parlament când va ieși, nu se va ști exact. Deci este o păcăleală!
În cazul în care se merge pe această variantă, soluții există. Nu înțeleg de ce se pune problema ieșirilor din sistem. Numai că oamenii aceia ies din sistem o lege existentă, pentru că e una favorabilă.
Dar să și schimbi regula în timpul jocului nu este corect!
Adică să mărești vârsta de pensionare în timpul jocului este o chestiune incorectă. Nu spui așa: când iese ultimul din sistem, sau noii intrați în sistem au alt alte reguli, și anume vârsta de pensionare de 70 de ani, dar nu schimbi regula în timpul jocului", a explicat Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanțe, în emisiunea News Magazine de la Antena 3 CNN, conform stiripesurse.ro
Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe: Reforma pensiilor este o păcăleală! Nu este corect să schimbi regulile în timpul jocului
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

07:54Actual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

08 febPolitica
Implozie la PNL, după ce Hubert Thuma l-a acuzat pe Ilie Bolojan că nu l-a susținut pe Crin Antonescu în cursa prezidențială

08:22Entertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09:41Actual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

10:22Actual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

08:59Actual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

08 febActual
Utilizatorii iPhone, avertizați asupra colectării masive de date de către aplicații

08:22Actual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

09:01Actual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește

15:08Actual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au
Articole Similare

17 minute în urmăActual
Cursa cu premii Penny le aduce cadouri tuturor românilor care vin în supermarketurile din întreaga țară. 22 de produse sunt extrem de căutate

circa 1 oră în urmăActual
Răsturnare de situație în crima de la Sibiu, a lui Adrian Kreiner. Cine ar fi complicele intelectual din spatele faptei

18:22Actual
ANAF cere strămutarea procesului privind recuperarea sumelor de la familia Iohannis după ridicarea sechestrului asupra bunurilor

16:38Actual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

16:01Actual



