Eugen Tomac pune tunurile pe Guvernul Ciucă: 'S-a grăbit atunci când a adoptat această Ordonanță pe energie. În mod sigur, va fi o iarnă grea și prețurile deja pun o presiune socială foarte puternică pe toți cetățenii'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 12-09-2022 11:45

Actualizat: 12-09-2022 11:36

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro




Guvernul nu a făcut o chestiune elementară în criza din energie, nu a dat drumul nici la această oră la programul Casa Verde, spune la RFI eurodeputatul Eugen Tomac, președinte PMP.










Eugen Tomac critică OUG pe energie:

”Guvernul s-a grăbit atunci când a adoptat această Ordonanță pe energie, pentru că întâi trebuia să se consulte foarte strâns cu Comisia Europeană, Comisia vine cu o serie de măsuri destul de inovatoare și îndrăznețe în ceea ce privește abordarea pieței de energie. Noi putem exploata, produce și distribui inclusiv energie pentru toată populația.

Să nu uităm un lucru foarte clar, că 25% din energia pe care o producem este energie hidro, deci produsă de către stat, de Hidroelectrica, 17% este energie nucleară, iarăși o companie de stat și aici statul are pârghii prin care poate interveni, astfel încât costurile către populație să fie mult mai mici. Nu înțeleg de ce Guvernul nu ia în calcul inclusiv această abordare într-o situație extremă”.

Președintele PMP acuză Guvernul că nu a pus în funcțiune programul Casa Verde:


”În mod sigur, va fi o iarnă grea și prețurile deja pun o presiune socială foarte puternică pe toți cetățenii. Noi nu vom avea o criză a gazului către populație, pentru că avem stocuri suficiente. Probabil, va fi afectată economia destul de puternic și aici se vor raționaliza lucrurile (...). Guvernul nu a făcut o chestiune elementară, nu a dat drumul nici la această oră la acel program prin care pot fi reduse cheltuielile pentru energia electrică cu 90% și aici mă refer la instalarea de panouri fotovoltaice.

Este foarte simplu să implementezi un asemenea proiect, cu atât mai mult cu cât CE a dat acea derogare în ceea ce privește PNRR-ul, pentru a putea veni cu proiecte noi, tocmai pentru a putea adapta politicile statelor membre legat de criza ce ține de energie. Noi nu am făcut acest lucru (...). Din păcate, nici la această oră, acest program Casa Verde nu este lansat și este regretabil”, conform rfi.ro













Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri