În decembrie 2025, administrația Trump a publicat noua strategie de securitate a SUA, în care se vorbește despre un „declin economic” în Europa și despre o posibilă dispariție a civilizației de pe continentul nostru. Cauzele invocate? Migrația ridicată și scăderea natalității.
În acest context, ministrul francez de Externe, susținând discursul său anual în fața ambasadorilor din Hexagon, a transmis în mod ferm că „civilizația europeană nu va dispărea”, relatează Agerpres și AFP. Totuși, Jean-Noel Barrot a admis că organizarea politică a Europei „este astăzi în pericol, în pofida stabilității sale atât de prețioase într-o lume imprevizibilă” și a „imenselor bogății științifice, tehnologice, culturale și financiare”.
Avertismentul lansat din Europa în direcția SUA
Șeful diplomației franceze a accentuat, din nou, ideea că „Europa nu este pe marginea dispariției civilizaționale”. În plus, Barrot i-a atacat pe americani, spunând că „vocile care pretind asta ar face mai bine să fie atente la propria dispariție”.
Jean-Noel Barrot. Sursă foto: Atlantic Council
Potrivit lui, Uniunea Europeană este „amenințată din exterior de adversari care încearcă să destrame legăturile de solidaritate” care unesc, iar „din interior de oboseala democratică”.
Sfatul lui Jean-Noel Barrot? „Să fim lucizi, nimic nu ne garantează astăzi că în zece ani vom trăi în cadrul Uniunii Europene așa cum o cunoaștem noi astăzi”, a adăugat oficialul francez.
Dreptul de a spune „NU”
Acesta a remarcat și faptul că Statele Unite ale Americii sunt „un aliat cu care noi nu suntem mereu aliniați”.
În încheiere, Barrot și-a îndreptat atenția spre deciziile administrației Trump, care „a decis, și acesta este dreptul său, să regândească legăturile” care conectează cele două tabere.
„Este, de asemenea, dreptul nostru să spunem «NU» unui aliat istoric, oricât de istoric ar fi el, atunci când propunerea lui nu este acceptabilă și atunci când trebuie să spunem «NU»”, a mai avut de spus ministrul francez de Externe
Poziția adoptată de către Jean-Noel Barrot față de americani este similară cu cea a președintelui Franței, Emmanuel Macron. Joi, liderul de la Paris a declarat că sub conducerea lui Donald Trump, SUA se îndepărtează treptat de unii aliați și se „eliberează de regulile internaționale”.
Ce a urmat după atacul americanilor
În urma publicării noii strategii de securitate a SUA, în care s-a vorbit despre posibila dispariție a Europei, Kaja Kallas, șefa diplomației europene, a venit cu un mesaj. Ea a subliniat că Statele Unite „rămân cel mai mare aliat” al continentului nostru.
„Nu am fost întotdeauna de acord pe diferite subiecte, dar cred că principiul general rămâne același. Suntem cei mai mari aliați și trebuie să rămânem uniți.
Europa și-a subestimat propria putere. În ceea ce privește Rusia, de exemplu (...) ar trebui să avem mai multă încredere în noi înșine”, a fost îndemnul Kajei Kallas














