Situaţia cu Canalul Bâstroe nu trebuia rezolvată în public şi în niciun caz cu o răfuială între membrii coaliţiei, a transmis luni seară europarlamentar PNL, Marian-Jean Marinescu, în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News TV.
”Prima problemă este că se întâmplă ce spuneţi, scandal. Cred că această situaţie cu Canalul Bâstroe nu trebuia rezolvată în public şi în niciun caz cu o răfuială între membrii coaliţiei, ceea ce eu aşa o văd în acest moment. Această situaţie trebuia rezolvată între două state, unul dintre ele în război, deci într-o situaţie specială, celălatt încercând să apere un patrimoniu UNESCO”, a precizat europarlamentarul PNL.
Marian-Jean Marinescu a spus că ”trebuiau făcute lucrurile cu foarte mult calm şi se făceau dacă nu apărea în presă o declaraţie oficială şi după aceea tot felul de declaraţii” şi a precizat că sunt instituţii care aparţin de Ministerul Transporturilor, de Comisia Dunării, care se ocupă de acest lucru.
”Nu cred că trebuia să se ajungă aici, trebuie să apărăm patrimoniul UNESCO dar în acelaşi timp trebuie să înţelegem că este un stat în plin război cu toate problemele pe care le implică acest război”, a spus el.
Despre dragarea pe Canalul Bâstroe, Marinescu a spus: ”Dacă face acest lucru, profitând de situaţia de război, nu e bine ceea ce face, de aceea lucrurile trebuie rezolvate la nivel de diplomaţi, la nivel de autorităţi guvernamentale, dar fără să inflamăm lucrurile, pentru că nu aduce nimic, nu rezolvă situaţia şi nici nu schimbă nimic”, scrie news.ro
Europarlamentar PNL: Situaţia cu Canalul Bâstroe nu trebuia rezolvată în public şi în niciun caz cu o răfuială între membrii coaliţiei
Trending

11:00Economie
Unicul moștenitor al lui Nicolae Ceaușescu, victorie răsunătoare în instanță. Valentin, fiul cel mare, este grav bolnav și acum va avea banii de tratament

12:00Economie
Orașul din România de care francezii s-au îndrăgostit iremediabil. Este pe primul loc în topul preferințelor, l-au lăudat în presă

17:30Economie
Ce este carnea hibrid de la Lidl. Alimentul a fost introdus recent în supermarketuri

18:00Actual
Permisul de conducere îți va fi anulat pe loc dacă faci această greșeală. 3 ani rămâi pieton

27 sepEconomie
Stilourile românești care au cucerit întreaga lume, dar pe care prea puțini din țară le cunosc. Cine se află în spatele brandului Poenari

27 sepEconomie
România, pârâtă la CE pentru un mega-proiect. Autoritățile cer să fie oprite imediat lucrările de pe domeniul schiabil

10:00Economie
Se fură la Ford ca-n codru. Angajații ar fi luat piese auto din fabrica din România în decursul ultimilor ani, ar urma concedieri

11:30Economie
Pensie și dacă ai doar 15 ani de vechime. Suma pe care o primești și la ce alte ajutoare mai ai dreptul

27 sepPolitica
Proteste în 15 orașe din Germania, după măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Merz. Reformele care au revoltat populația

07:00Economie
„Cea mai ieftină casă din București” a devenit virală. În ce zonă se află și de ce costă cât doar cât o mașină nouă
Articole Similare

26 minute în urmăEconomie
Ai 48 de ore să te decizi dacă îți place apartamentul. În caz contrar, ți se dau banii înapoi, dacă ai cumpărat de la acest dezvoltator

circa 1 oră în urmăEconomie
Proiectul din zona bogaților cu care Dan Șucu a pornit la drum. Afaceristul cu Mobexpert aduce și Infinity Nord la viață

circa 1 oră în urmăEconomie
Patronii supermarketului românesc care concurează cu marile magazine străine dă lovitura. „Părinții” Senic s-au orientat către un nou domeniu

circa 2 ore în urmăEntertainment
Au început lucrările pe bulevardul Iuliu Maniu. Rute ocolitoare pentru șoferi, cât ar urma să dureze reconfigurarea

19:30Economie



