Europarlamentar român: Sunt destul de rezervat cu privire la succesul extinderii Schengen

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 24-02-2023 23:45

Actualizat: 24-02-2023 23:28

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Având în vedere evoluţia de până acum, mă declar destul de rezervat cu privire la succesul unui nou demers în ceea ce priveşte extinderea Schengen, a transmis vineri liderul PMP Eugen Tomac.


 


 


Demersul deputatului PMP în Parlamentul European, Eugen Tomac, preşedintele PMP, de a ataca la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene decizia prin care România a fost respinsă la aderarea în Spaţiul Schengen nu a rămas fără ecou.


„Ieri am primit de la Comisia Europeană, din partea doamnei Ylva Johansson, comisar european pentru afaceri interne, un răspuns prin care recunoaşte că României i s-a făcut o mare nedreptate şi că, evident, Comisia consideră că, în cel mai scurt timp, România trebuie să adere la Spaţiul Schengen, insistând pe faptul că se lucrează cu preşedinţia suedeză pentru ca acest lucru să se întâmple.

Personal, salut această poziţie optimistă a Comisiei Europene, dar, având în vedere evoluţia de până acum, mă declar destul de rezervat cu privire la succesul unui nou demers în ceea ce priveşte extinderea Schengen. Mai ales luând în considerare poziţia celor două guverne exprimată în urmă cu o lună de zile. Acesta este şi motivul pentru care am contestat decizia la CJUE şi consider că, la acest moment, este singura şansă a României de intra în Schengen", a declarat Eugen Tomac, într-o conferinţă de presă organizată la Alba-Iulia.

Preşedintele PMP a deschis o acţiune împotriva Consiliului Uniunii Europene la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu scopul de a constata nelegalitatea deciziei Consiliului JAI prin care a fost respinsă aderarea României la spaţiul Schengen.

La Consiliul JAI din 8 decembrie 2022, Austria şi Olanda au blocat admiterea Bulgariei în Schengen, în timp ce aderarea României a fost blocată de Austria, scrie news.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri