Europarlamentarii PNL solicită Comisiei Europene sprijin financiar suplimentar pentru fermierii români

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 25-07-2023 13:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În contextul atacurilor Rusiei asupra porturilor ucrainene Reni şi Ismail, europarlamentarii liberali Dan Motreanu şi Daniel Buda au solicitat Comisiei Europene sprijin financiar suplimentar pentru fermierii români.


 


Europarlamentarii liberali Dan Motreanu şi Daniel Buda au solicitat Comisiei Europene sprijin financiar suplimentar pentru fermierii români, în contextul atacurilor Rusiei asupra porturilor ucrainene Reni şi Ismail şi a faptului că Moscova a stopat acordul internaţional privind transportul grânelor din Ucraina pe Marea Neagră, a informat, marţi, PNL.


"Solicităm pregătirea unui nou pachet de sprijin financiar pentru fermierii români", a afirmat Dan Motreanu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a PNL.


Cei doi europarlamentari cer şi identificarea şi punerea la dispoziţie în regim de urgenţă a unor fonduri europene suplimentare pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport terestru, fluvial, maritim care să facă faţă volumului adiţional de mărfuri ucrainene transportate, consolidarea culoarelor verzi de transport, dezvoltarea capacităţilor de stocare a grânelor pe teritoriul României, transmite AGERPRES
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri