Europarlamentarul Corina Crețu, membru în Comisia de Politică Externă a Parlamentului European, afirmă că Europa traversează cea mai gravă și mai tristă perioadă după cel de-al Doilea Război Mondial, dar dincolo de provocări și tensiuni, 2022 a fost anul solidarității europene, contrar așteptărilor Rusiei, care prin invazia în Ucraina a vrut să atace dorința populației libere de a intra în UE și în NATO.
„Într-adevăr, cred că Europa traversează, din păcate, cea mai tristă și cea mai gravă perioadă de după al Doilea Război Mondial. Am văzut imagini pe care nu ni le-am închipuit vreodată. Am văzut oameni care fug din calea războiului, tancuri pe străzi, pentru mine este o situație pe care chiar nu am crezut că o voi trăi.
A fost un an greu pentru noi toți, de sacrificii, dar și de o solidaritate necesară. Din păcate, la un an de război, se pare că acesta va mai dura. A fost un test de încercare a solidarității statelor membre care, după părerea mea, este singura cale de a ne apăra drumul european.
Rusia merge și atacă această dorință a populației libere de a intra în UE, de a intra în NATO. Cred că pentru români ar trebui să fie o lecție să prețuiască mai mult pacea și ceea ce am obținut în ultimii 33 de ani. Lupta Ucrainei este într-adevăr și lupta Europei pentru pace”, a spus Corina Crețu.
„Trebuie îndeplinite toate solicitările care sunt prevăzute în tratate pentru ca o țară să adere la UE”
Fostul comisar european pentru politică regională a vorbit și despre acceptarea accelerată a candidaturii Ucrainei la Uniunea Europeană, susținând că decizia este oarecum justă pentru o țară aflată în război, însă de aici până la aderare este nevoie de îndeplinirea tuturor criteriilor prevăzute în tratate, așa cum a fost în cazul tuturor statelor membre ale UE.
Corina Crețu spune că, atât ea, cât și alți europarlamentari români își doresc și susțin tratarea Republicii Moldova în același regim de urgență în ceea ce privește drumul aderării la UE.
„Se vorbește despre o negociere accelerată (în cazul Ucrainei – n.r.). Sunt de îndeplinit foarte multe lucruri pentru o țară în război, transpunerea în legislație, statul de drept, libertatea presei.
Nu vă ascund faptul că noi, ca europarlamentari români, ne dorim ca și Republica Moldova să fie tratată în același regim de urgență. Avem și colegi care vorbesc că acum este momentul Ucrainei și doar Ucraina să aibă parte de această procedură accelerată.
Pe de altă parte, vă dați seama că sunt și frustrările țărilor care așteaptă de ani de zile, care nu sunt în război, dar este vorba de țările din Balcanii de Vest care sunt în negocieri de foarte mulți ani. Gândiți-vă că Macedonia de Nord și-a schimbat și numele țării pentru a intra în UE și pentru a rezolva diferendul cu Bulgaria.
Trebuie îndeplinite toate solicitările care sunt prevăzute în tratate pentru ca o țară să adere la UE. Este un proces care, oricum, nu se poate face peste noapte„, a explicat fostul comisar european, conform Gândul.ro.


















