Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan: Plenul Parlamentului European va vota mâine acordul final privind Bugetul UE 2024

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 22-11-2023 08:45

Actualizat: 21-11-2023 23:45

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Plenul Parlamentul European va vota, miercuri, acordul final privind bugetul Uniunii Europene pe 2024 a transmis Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan.


 


 


 


”Tocmai am prezentat, în plenul Parlamentului European, acordul pe care l-am obţinut privind Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024, după negocierile cu Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană. Este un buget la care am lucrat aproape zilnic în ultimele 6 luni. Este un buget pe care l-am negociat cu toate comisiile de specialitate şi toate grupurile politice din Parlamentul European, iar, apoi, cu toate guvernele statelor membre”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Siegfried Mureşan.

El a adăugat că documentul urmează să fie votat miercuri.


”Mă bucur că am reuşit să încheiem negocierile la timp şi să avem încă din prima zi a anului viitor un buget cu creşteri de fonduri pentru priorităţile din Europa şi un buget care oferă predictibilitate beneficiarilor de fonduri europene din România şi din toată Uniunea Europeană. Plenul Parlamentul European va vota mâine acordul final privind Bugetul UE 2024”, a arătat eurodeputatul PNL.

Echipa de negociatori a Parlamentului European, condusă de eurodeputatul Siegfried Mureşan (PPE / PNL), a ajuns, în 11 noiembrie, la un acord final cu delegaţia Consiliului Uniunii Europene asupra Bugetului european pentru anul 2024.

Acordul final prevede creşteri de alocări în domeniile şi programele care au nevoie de mai multă finanţare, precum cercetarea, Programul de studii „Erasmus+”, sprijinirea tinerilor fermieri şi Vecinătatea estică şi sudică, inclusiv Republica Moldova, scrie news.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri